Statul scumpește apa în Grădina Maicii Domnului

Statul scumpește apa în Grădina Maicii Domnului

România, țara mea brăzdată de izvoare, cu un subsol bogat ÎNCĂ nu doar în minereuri, ci și în ceea ce este suportul vieții, din ce în ce mai greu de procurat în alte părți de lume – apa, România, zic, și-a făcut rost singură de un nou scandal. Apa a devenit țintă de umflat prețuri și de tras în piept cumpărătorul, fiindcă el trebuie să rămână, ca mereu, fraierul de serviciu. Apa devine subiect de cancelarie, de șușotit în înaltele palete, statul punându-și hoțește piuneze în fund pentru a mima o suferință și a procura un motiv să mai trântească un ucaz sau mai multe. În folosul cui? Neputând adăuga un nou impozit și o nouă jupuire a buzunarelor, pe fondul laudei că impozitele scad sau chiar dispar, a fost inventat TIMBRUL pe sticlele cu ape din magazine. Ce face timbrul, dincolo de o previzibilă scumpire a apei, vom afla repede.
Apa e o problemă în țări avansate tehnologic și bogate economic, devenind la fel de scumpă ca berea sau și mai scumpă chiar. În Israel, apa nu este risipită, până și irigațiile făcându-se nu cu furtunul rotativ care udă mai mult șoseaua decât recolta, ci cu picătura care vine sub firul ierbii de gazon și la rădăcina piersicului cultivat intensiv. Picătura este unitatea de măsură pentru apă în multe zone ale lumii. E puțina și scumpă. La noi o măsurăm cu Dunărea, cu Oltul, cu lacul și cisterna. În privința apelor subterane oligominerale, ape plate sau gazoase, România e din nou, cum scriu religioșii, Grădina Maicii Domnului. Avem îmbutelieri de peste 200 de ani care stâmpărau setea împăraților lumii și mă refer la cea mai titrată apă minerală plată sau carbogazoasă care iese din Munții României, cea de la Borsec. Avem ape care ies din inima stâncilor, la Stânceni sau de sub crucea Bucegilor, în Prahova. Avem ape din izvoarele noastre subterane găsibile, la prețuri accesibile, în toate magazinele. Sigur, unii mai fițoși, cumpără ape franțuzești sau italienești, tot din magazinele noastre. Marile firme, nesilite de nimeni, au aplicat, spre a-și proteja marca și a nu fi pradă unor contrafaceri, sigilii suplimentare pe capacul sticlei. Statul zice că nu-i destul și e nevoie de un timbru. Ce face timbrul? Complică tehnologic îmbutelierea apelor care vin din subteranele lui Dumnezeu, cerul nostru limpede de sub munți și în rest nu face și nu garantează nimic. Garantează, prin adaosurile inutile de tehnologie, o sporire de preț în defavoarea însetatului care intră în magazine. Cu ce ți-a greșit, domnule stat, cumpărătorul român? Că poți dușmăni sau jefui suplimentar companiile românești care îmbuteliază, la capătul unor uriașe investiții, te cred. Te cred fiindcă e singura zonă unde mai găsești și investitori români. Un organism anume creat de stat face mereu tot ce-i stă în putință pentru a anula apartenența apelor minerale la investitori autohtoni. Le tot verifică și reverifică licențele, le tot încarcă obligațiile, îi tot scotocesc și insultă prin avalanșe de controale, doar, doar vor vinde costisitoarele lor investiții și se vor lăsa păgubași. Timbrul? O șmecherie. Nu rezolvă nimic în chestiunea autenticității și nici a cantității exploatate. O singură observație, din multele pe care le-au făcut publice experții în domeniu: Cum rezolvă timbrul, inexistent în UE, chestiunea sticlelor importate din țări comunitare? Ne certăm iar cu Clubul European în care am intrat cu greu? Obligăm Franța sau Italia să-și pună timbre pe sticle, fiindcă așa sună bâzdâcul unora de la București, cu interese care nu-s greu de ghicit? Ne dăm noi mai ai naibii sau vrem să mascăm hoții interminabile și mari interese de partid? Apa poate deveni un interes de partid? O-ho! Poate și încă ce interes!

Articole asemănătoare