• Home
  • Știri
  • O tânără salvată miraculos de la Colectiv: Sunt atee, dar atunci am rostit prima oară numele lui Dumnezeu, cerându-i să mă salvezi și m-a salvat

O tânără salvată miraculos de la Colectiv: Sunt atee, dar atunci am rostit prima oară numele lui Dumnezeu, cerându-i să mă salvezi și m-a salvat

corina ionita 1

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze., scrie activenews.ro

. „Mi-a luat întâi părul foc, apoi spatele și mâna. Am simțit cum efectiv telefonul mi se topește în mână. În momentul în care focul m-a cuprins, am fost sigură că voi muri. Eram prinsă la mijloc, nu aveam scăpare. Eram sigură că voi muri.. Mi-am tras tricoul peste gură, apoi am căzut jos. Eu nu sunt credincioasă. Sunt atee. Și a fost pentru prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnnezeu și i-am cerut ceva: i-am cerut să mă salveze. Și m-a salvat!”, spune tânăra care, odată cu infernul prin care a trecut în ziua de 30 octombrie, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu.

corina ioniță„De atunci, îi vorbesc lui Dumnezeu. Nu știu dacă mă aude, dar mie îmi face bine.Cu siguranță m-a trimis acolo ca să învăț o lecție și cu siguranță m-a salvat pentru că mai am ceva de făcut aici!”, a mărturisit Corina la Observator.

Parteneri