Studiu: Berea face parte dintr-un stil de viață sănătos și, consumată moderat, nu provoacă reflux gastroesofagian

Studiu: Berea face parte dintr-un stil de viață sănătos și, consumată moderat, nu provoacă reflux gastroesofagian

 

Refluxul gastroesofagian este una dintre afecțiunile des întâlnite în rândul populației adulte, strâns legată de stilul de viață și alimentație. Mâncarea bogată în grăsimi și consumul de băuturi carbogazoase au fost frecvent asociate cu apariția refluxului gastroesofagian.
Berea s-a dovedit însă a avea un efect diferit. Fiind obținută în urma unui proces de fermentare, berea a suscitat interesul cercetătorilor Universității Complutense din Madrid care în colaborare cu centrul de informare Cerveza y Salud din Spania și-au propus să distrugă mitul care asocia inclusiv consumul de bere cu disconfortul digestiv și acumularea de gaze intestinale în exces.
Potrivit unui comunicat remis AMPRESS, în perioada 2014 – 2016 a fost analizat consumul moderat de bere în relație cu trei dimensiuni: evaluarea simptomelor digestive, acomodarea gastrică și evaluarea refluxului gastroesofagian.
Cercetarea a fost realizată pe un grup format din 30 adulți sănătoși, cu vârste de peste 18 ani, care nu prezentau simptome digestive frecvente sau reflux gastroesofagian. Obiectivul principal al studiului a urmărit să identifice potențiala asociere a consumului moderat de bere cu sau fără alcool cu următoarele simptome digestive: aciditate gastrică, regurgitație sau sațietate precoce în perioada postprandială. Rezultatele au arătat că berea, cu sau fără alcool, nu provoacă simptome ale sindromului dispeptic (greață, jenă epigastrică, hiperaciditate, arsuri gastrice, balonare, regurgitații) sau tulburări gastrointestinale atunci când este consumată moderat. De asemenea, nu modifică refluxul gastroesofagian postprandial atunci când este consumată moderat, înainte de prânz sau cină.
„Concluziile acestui proiect sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea domeniului de cercetare, în ansamblu, dar și pentru demersul nostru de a furniza informații valoroase cu privire la rolul pe care consumul moderat de bere îl are pentru organism. Iată că, după ce mitul burții de bere a fost contrazis de rezultatele unui studiu derulat în România, cercetătorii spanioli demontează un alt mit – acela că berea, o băutură fermentată, provoacă reflux gastroesofagian”, a declarat dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, potrivit comunicatului citat.

Un consum moderat de bere înseamnă 330 ml/zi pentru femei sau 660 ml/zi pentru bărbați. Consumată moderat și responsabil, berea poate face parte dintr-un stil de viață sănătos și echilibrat.

Mădălina Stoica, AMPress

Articole asemănătoare