• Home
  • Prima
  • Tăriceanu, președintele Senatului, se pronunță din nou pentru demisia șefei DNA, Kovesi

Tăriceanu, președintele Senatului, se pronunță din nou pentru demisia șefei DNA, Kovesi

cpt la digi 1

Călin Popescu Tăriceanu nu renunță la ideea demisiei sau a demiterii Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA. Președintele Senatului spune că decizia Curții Constituționale e limpede, iar Kovesi a încălcat grav Constituția. Iată declarația sa făcută duminică, la Digi24:

„Ceea ce am declarat mai spun o dată: după decizia Curții Constituționale, care a sancționat sever intervenția DNA-ului în activitatea Executivului — un lucru care este, să știți, unicat nu numai în politica românească, dar la nivel european, și lucrul acesta l-am constatat cu ocazia discuțiilor pe care le-am avut cu omologii mei europeni, președinți de parlamente, cu o săptămână în urmă la Roma, toți au rămas consternați de acest lucru — eu am spus că ar fi fost normal ca după un astfel de gest care dovedește, până la urmă — nu cred că e vorba de o necunoaștere a elementelor fundamentale constituționale, ci lucruri de altă natură — ca doamna Kovesi să își dea demisia. Nu mi-am schimbat părerea, pentru că este o încălcare extrem de gravă a Constituției. Nu este o joacă în ceea ce privește o atitudine oarecare a unui procuror. Ca procuror-șef al DNA, când patronezi o astfel de acțiune, îți asumi o responsabilitate. Și aceasta nu a fost una oarecare, a fost — așa cum spuneam — o gravă încălcare a principiului separației puterilor în stat, o imixtiune nepermisă a unei componente a puterii judecătorești în exercitarea puterii de către Executiv.Dacă în termeni de comunicare publică sau de, practic, acțiune care creează emoții știm ce s-a întâmplat, pe fond, legal, nu a fost nimic greșit, pentru că ar fi fost sancționat de Curtea Constituțională. (…) CCR nu s-a pronunțat pe fond, dar până la urmă, într-un fel, tot s-a pronunțat, pentru că a fost sesizarea mea la Curte, care viza acțiunea DNA-ului, care — evident — a fost catalogată cum știți, ca un grav abuz”.

Giorgiana Radu, AMPress

Parteneri