”Tehnici” de stimulare a dragostei pentru lectură la copii!

”Tehnici” de stimulare a dragostei pentru lectură la copii!

 

Citesc o știre tristă și amuzantă. E publicată de Agerpres, agenția națională și, ca atare, capătă greutate și importanță.
”Începând de sâmbătă, 7 octombrie 2017, cei mici și cei mari pot experimenta cele mai noi tehnici de lectură la Festivalul NARATIV. Intrarea este gratuită și ultimele locuri sunt disponibile pe narativ.ro. Conform unui studiu realizat de Asociatia Curtea Veche, doar 8% dintre copiii bucureșteni citesc de plăcere în timpul liber. Corelând cu rezultatele testelor PISA, conform cărora elevii români sunt sub standardele internaționale privind abilitățile și cunoștințele care ar trebi dobândite în sistemul de educație, această statistică este cu atât mai îngrijorătoare.
Asociația Curtea Veche și-a propus să schimbe acest lucru. Așa a apărut NARATIV — Festivalul de lectură pentru copii unde cititul este plăcere — cu peste 100 de activități gratuite pentru copii, părinți și profesori. Evenimentul are loc în București, în weekend-urile 7-8 și 14-15 octombrie 2017, la Colegiul Național ‘Cantemir Vodă’. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat cu sprijinul Kaufland România.
Din program mai fac parte activități de storytelling în limbi străine realizate împreună cu institutele culturale din București (maghiară, germană, spaniolă, engleză), povești pe muzică — unde cei mici vor învăța cum să creeze o coloană sonoră, teatru de umbre, jurnalism, arhitectură și multe altele”.
Ca atare, dragostea pentru lectură va fi dobândită prin aceste acțiuni, unele inspirate, cum transmite materialul integral de presă, altele caraghioase. Sunt de notat activitățile de ”storytelling” pentru a-i învăța pe copii ”maghiară, germană, spaniolă, engleză”.
Am un prieten care trăiește în București și care e din Miercurea Ciuc. Nu știu dacă-i ungur sau român ca etnie fiindcă nu m-a interesat. Oricum, vorbește fără cusur ambele limbi. Cum ai făcut? – l-am întrebat. ”Simplu, mi-a răspuns el. Pe stradă ne jucam, unguri și români, și așa am învățat de mic ambele limbi. Apoi la școală eram tot împreună. Acum văd că idioții ăștia vor să separe copiii pe etnii. Dar ei trăiesc pe stradă și pe uliță nu pe etnii, ci pe copilărie comună”!
Nu l-am întrebat cine-s ”idioții”, dar era limpede că se referea la niște politicieni care ”din asta își fac averile”.
Dar să revin la subiectul ”dragostei pentru lectură”. Copiii, așa este, sunt prizonierii electropaginilor de telefon și tabletă, unde copilăria lor se usucă. E bine că o asociație, în două duminici, predă simpatia pentru carte. Cum o face? Tot prin electronică! E ciudat că limba maghiară e băgată la limbi străine, când în România trăiesc un milion și jumătate de maghiari, iar în Transilvania limba minorității respective se predă pe uliță, fără profesor. Va izbuti această inițiativă, lăudabilă prin titlu, să modifice starea generalizată de indiferență față de carte? Și eu mă străduiesc să transmit fiicei mele celei mici dragostea de carte. Uneori citim împreună, cu schimbul, până ne obosesc vocile. Acasă e cheia și la școală. Din multe case au dispărut bibliotecile, vândute cum se vinde fierul vechi, pentru a nu mai incomoda. Din școli a dispărut lectura obligatorie pentru acasă. Sunt abundente, în schimb, problemele încâlcite de matematică, unele de liceu, nimerite la clasa a III-a, și pe care școlarul le rezolvă acasă, punându-și uneori la grea încercare părinții. De ce nu-s lăsați să zburde în timpul cel mai productiv din tabla de materii a copilăriei, care-i joaca? Acolo pot învăța inclusiv maghiara, dacă asta a devenit durerea, iar cu dragoste și răbdare, părintele poate strecura, peste smartphone, și o carte cu povești. ”Tehnicile” de stimulare a iubirii de lectură, duc tot la electronica dezastrului sufletesc.

Articole asemănătoare