Timp de patru zile, sirenele din România vor da alarma între orele 10–15

Timp de patru zile, sirenele din România vor da alarma între orele 10–15

 

Începând de marți și până pe data de 21 aprilie, la nivel național are loc cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care formează sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență. De-a lungul celor patru zile, sirenele vor suna alternativ, în Capitală și în județele țării, între orele 10-15, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog.
De asemenea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă populației să urmărească informările ISU și DSU referitoare la exercițiul ce va avea loc, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
„Este un exercițiu prin care testăm sirenele, obișnuim populația și încercăm să pregătim ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună așa sau ce înseamnă când sună altfel. Exerciții similiare s-au făcut și în alte țări”, a spus Arafat.
La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

Aurelia Apostol, AMPress

Articole asemănătoare