Ține minte: Copilul te va iubi și-ți va fi alături toată viața dacă azi…

Ține minte: Copilul te va iubi și-ți va fi alături toată viața dacă azi…

Odată am auzit un psiholog, spunând un lucru extraordinar: “Țineți-vă de mână copilul de fiecare data când aveți ocazia. Timpul trece neașteptat de repede încât nici nu-ți dai seama când copilul nu-ți mai întinde mânuța.”
Ține minte că tot ce faci în relația cu copiii tăi, ți se va întoarce însutit și chiar mai mult decât atât! Când un copil este tratat cu încredere, neapărat va ști și el să aibă încredere în alți oameni. Crescând în dragoste și grijă, el va ști să-ți dăruiască dragoste și afecțiune când va deveni matur.
Din păcate, maturii comit o sumedenie de greșeli, mai ales când sunt enervați sau total indiferenți. În astfel de momente, o faptă sau un cuvând nechibzuit pot frânge sufletul copilului. În timp, însă, acestea se pot exterioriza prin urmări catastrofale.
Nici nu-ți imaginezi în ce măsură ne supărăm copiii de multe ori:
1. Atunci când nu-i înțelegem!
Și nici nu încercăm măcar să o facem… Mă îndrăgostisem prima dată când aveam 13 ani de un coleg de clasă. Era unul dintre cei mai deștepți, dar și narcisiști și îngâmfați băieți din clasă. În ochii mei era un ideal.
Din păcate sau din fericire, idealul meu nici măcar nu-mi atrăgea atenția. Plângeam de necaz nopți la rând. Mama încerca să mă liniștească, dar totodată îmi spunea lucruri absurde: ”Hai lasă că oricum nu e ceva serios. Va trece un an și nici măcar nu îți vei aminti de el!”
Ea nu înțelegea că pe atunci, lipsită de experiență de viață, țineam mult la acel sentiment de dragoste. Nu conșțientiza că la nivelul dezvoltării mele emoționale de atunci, pentru mine era o trăire foarte serioasă, pe care nu o puteam percepe altfel.
2. Atunci când nu-i susținem!
Odată, pe când era micuț, Enrico Caruso a venit acasă în lacrimi. “Mămico, profesorul meu de canto mi-a spus că vocea mea seamănă cu un șuierat de vant într-o țeavă de scurgere!” În replică, înțeleapta mama i-a spus: ”Nu asculta pe nimeni, feciorașule! Tu ai cea mai frumoasă voce de pe pământ! Eu știu asta. Eu așa aud .”
Greu de imaginat că lumea ar fi pierdut această voce unică doar dacă mama lui nu l-ar fi susținut la momentul potrivit. Încurajează-ți mereu copiii! Motivează-i! Copiii vor prinde aripi când le vei spune cuvinte de genul “Tu poți… vei reuși”.
3. Când îi comparăm cu alți copii
“Uite ce bravo e copilul cela! Cuminte, educat! Tu însă te comporți ca un purceluș!” Cunoscute fraze, nu-i așa?
Și iată încă o situație… Aproape toți copiii din clasă au luat note proaste la o lucrare la matematică. Profesorul anunță părinții unui copil că fiul lor a fost apreciat cu nota 9, și că doar câțiva elevi au luat 10. În loc să audă laudă în adresa copilului care a fost apreciat cu nota 9, părinții o dau în bară: “Vezi, Maria și Ion au luat 10. Oare nu ai putut și tu așa?”
Încercarea de a explica faptul că a fost o lucrare foarte complicată și că majoritatea copiilor au fost apreciați cu note sub nivel, nu a însemnat nimic. “Și ce-mi pasă că alții au luat nota doi? Nu mă interesează alții, ci tu”.
Nu prea are rost să spunem că puțini copii vor percepe o astfel de abordare ca pe un imbold pentru a deveni mai buni. Pentru majoritatea copiilor, o astfel de atitudine din partea părinților este un ”iceberg” de care se sparg toate dorințele, motivația și încrederea față de părinți.
4. Când îi luăm în derâdere
Eu, mama și surioara mai mică am intrat într-un magazin de lângă casă. Aveam 13 ani, tocmai suferisem de varicelă și pe față mai aveam pete de unsori. Deoarece m-am îmbolnăvit de varicelă mai tărziu decât alți copii, mă simțeam extrem de incomod cu fața colorată. Îmi era rușine să mă văd cu colegii de clasă. Aveam impresia că toți vor râde de mine.
Iată că trecând pe lângă rafturile din magazine, aud vânzătoarele șoșotindu-se și chicotind: „Uite ce frumusețe de fată a intrat pe la noi!” Poate că astfel doreau să mă încurajeze, dar nu aveam 5 ani și îmi dădeam bine seama că nu arătam prea bine. Și cel mai rău e că atunci am văzut-o pe mama zâmbind. Îmi venea s-o iau la sănătoasa. O săptămână nu am mai ieșit din casă de frică să nu fiu luată în derâdere de colegi. Și totuși, cea mai mare lovitură mi-a fost aplicată de cei maturi.
5. Îi supărăm cu cuvinte și fapte nechibzuite
În clasa a noua mă consideram deja o domnișoară destul de matură și desgur, independentă. Într-o seară lungă de iarnă, tata tot încerca să-mi explice o teoremă la geometrie, însă capul meu refuza cu încăpățînare să gândească. Atunci tata nu a rezistat și mi-a lipit una… peste fund.
Nu mi-a fost dureros fizic, dar mă simțeam jignită. Mult timp nu am mai vrut să vorbesc cu el. Normal că tatăl meu așa și nu a înțeles ce anume m-a supărat atât de mult.
6. Atunci când strigăm la ei, ne mâniem și ne pierdem cumpătul
Îmi aduc aminte de un caz petrecut la maternitate. Vecina mea, probabil lipsită total de instinct și dragoste maternă, a început să țipe și să-și scuture copilul abia născut, care plângea în continuu: „Ei și ce mai vrei, oare?!” M-am îngrozit gândindu-mă la viitorul acestui nevinovat ghemotoc de om.
7. Când îi ignorăm
E absolut impardonabil când un părinte își determină copiii să caute răspunsuri la întrebări, sfaturi, ajutor și sprijin în afara familiei. Ulterior, copiii pur și simplu pierd legătura cu părinții. În astfel de cazuri, asemenea părinți nu ar mai trebui să se întrebe de ce odraslele lor îi caută atât de rar, nu le vorbesc despre viața lor și nici măcar nu se mai interesează de ei.
Un savant japonez a facut un experiment curios. A plantat în trei ghiveciuri diferite câte o semință de floare. În fiecare dimineață el se apropia de prima plantă, o saluta, o încuraja și îi spunea vorbe frumoase. Apropiindu-se de cea de a doua plantă, el striga și o înjura, iar pe lângă a treia trecea pur și simplu ignorând-o.
Peste câteva luni, experimentul a dat rezultate. Floarea din primul ghiveci a crescut masiv, extinzându-se pe jumătate de pervaz. Cea de a doua, aproape că s-a uscat, abia mai dând semne de viață. A treia plantă pur și simplu s-a ofilit.
Ține minte, copiii sunt aidoma florilor, iar maturii culeg ceea ce seamănă…
ȘI ÎNCĂ CEVA….
Acum rupe-ți ochii de la monitor. Concentrează-te asupra imaginii copilului tău. Poate că acum el e un bebeluș dulceag, care îți zâmbește larg încât sufletul ți se umple de căldură. Copilul te iubește necondiționat, nepăsându-i ce dispoziție ai sau ce cadouri îi faci. Totul încă e înainte și mai ai timp să-i devii cel mai bun amic fiulului sau fiicei tale.
Poate fi și un copil mai măricel, care deja tinde spre libertate și care fiind naiv se crede matur. Ai grijă să nu-ți pierzi copilul anume în acest moment. Nu pierde legătura cu el. Încă nu e târziu să conștientizezi erorile comise și să le corectezi, devenindu-i cel mai apropiat om copilului tău.
Sau poate copilul tău e un om matur deja. Și în pofida tuturor momentelor care au marcat relația voastră, el îți va rămâne în memorie ca acel ghem de fericire cu mânuțe moi și zâmbet sincer. Și îl vei iubi la fel chiar și atunci când părul îi va fi cărunt și va avea propriii săi copii.
Ține minte ce-ți spun și nu uita, să-ți iubești copiii!
Sursa – eustiu.com

Articole asemănătoare