Tot mai marele guvern al unei Românii tot mai mici

0 43

 

27 de miniștri, cu premierița 28, au jurat cu mâna pe conștiiță că vor sluji țara. Acest spectacol, împovărat de biblii și steaguri, în recuzita sa scenografică, se repetă tot mai des în România postdecembristă, o țară din ce în ce mai mică numericește și tot mai mare ca guvern. Cu membrii suiți în Dealul Cotrocenilor să numere cruci pe piept sau să uite să le facă fiindcă nu intră în exercițiul lor, făceai repede o clasă școlară aglomerată, cu Bulă aflat și el pe undeva. Dacă adunăm cei 170, înțeleg, de secretari de stat (la prima încercare, numită Grindeanu, numărul era, al miniștrilor cu secretari de stat cu tot, de 80, dacă nu m-a păcălit statistica anunțată), facem de-un batalion. Regiment devine guvernul dacă adunăm secretarele, pierzătorii de vreme pe coridoare, șoferii, bodyguarzii și, la ce plevușcă așezată pe bani publici avem, facem de o divizie mecanizată, fiindcă toți, până la femeile de serviciu, nu mai umblă pe picioarele personale, ci cu picioare rotunde Mercedes. Puzderia asta de lume patriotică s-a cocoțat aici sus să ne spună, pe câteva voci, între care una mai apăsată, că misia pentru care transpiră e binele poporului. Vor face, ca de fiecare dată la jurământ, din potecile cu noroi ale patriei, autostrăzi și alte cele.
În ultimele dăți, spectacolul s-a petrecut sub privirile înțepenite ale sasului din Deal, neputincios ca un monument. Pentru a fi dat deoparte din industria bănuielilor, nu râde și mustruluiește, ca un diriginte de clasă, câteva minute, la sfârșit, după care pleacă îmbufnat, punând în cei trei pași până la ușile care se deschid și se închid în urma sa, toată nemulțumirea unui șef de familie care, întors acasă de la muncă (de la skiat) își găsește nevasta căcălivă și totul vraiște. Nu mai dă, ca ălălalt, șampanie și nu râde la bancuri. Cu asta se mai încheie un spectacol care cuprinde și multă pantomimă. Jurământul fiind același, cu excepția celui rostit teatral, de micuțul actor care e șeful culturii de azi, reprezentant la vârf al breslelor scrisului de romane, al pictorilor și compozitorilor, ridicându-l la rețeta filmului istoric, totul e plicticos de patriotic și fiecare se roagă în gând să se termine mai repede. Concluziile se trag la Vila Lac X, unde e permis și un adaos de icre negre stropite cu șampanie.
Tragic e că toată această înmulțire de la un executiv la altul, care împarte și-și împarte banii poporului, coincide cu o micșorare până la dispariție a beneficiarului bănuit. Dacă beneficiarul e poporul, apoi el nu prea mai e. Un sfert din cei aproximativ 20 milioane a migrat. Și dacă poporul e din ce în ce mai mic, mă tot întreb de ce se tot umflă guvernul, recrutând din toate cătunele politice cu votanți fideli, pe cei mai bâlbâiți indivizi, expresivi doar prin ceafa groasă și fruntea care se termină la un centimetru de sprâncene? Cu câteva excepții, guvernul mare al din ce în ce mai micii mele țări, e compus din repetenții clasei. Dar, liniște. Guvernul, de mâine începând, toarnă autostrăzi și face spitale. Învelește școli. Apoi crește nivelul de trai. Să nu-l încurcăm, așa că închei dezgustat, dat cu înfrigurată emoție.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.