Trăiesc de-atâția ani cu vocea ta

Trăiesc de-atâția ani cu vocea ta

 

Vând ieftin gramul meu de nemurire
Vând iarna lungă, chiar și-un pic de vară
Pentru a cumpăra iluzii de iubire
Din cele care brusc se destrămară

Sunt alb nu de ninsoare, ci de treceri,
Mă-ncearcă versul altui an scălâmb
Acolo unde încingeam petreceri
Nuntașii s-au rărit și calcă strâmb

Stau pe o bancă, e în spate-o alta
Pe gânduri stau, stă dincolo o ea
Nu ne-am văzut și nu ne știm desigur
Și-apoi răspund la telefon cuiva

Închid și-aud din spatele-mi o voce
Te știu, sigur te știu de undeva
E o femeie, zice-aproape tandru:
Trăiesc de-atâția ani cu vocea ta

Plec, pleacă ea, plecăm cu schimbul
Mă uit în apa lacului de-aproape
Cine-i bărbatul ăsta de se vede
Nu-l recunosc în sparte-oglinzi de ape

Apoi vorbesc lăstunilor și pietrei
Vorbesc copacilor și-n timbrul meu
Găsesc ceva ce-mi pare cunoscut
Să fie vocea celui ce-am fost eu?
Lucian Avramescu, 6 martie 2017, Sângeru

Articole asemănătoare