Vine întâiul aprilie civil. Ăla politic e mereu

0 69

 

După înțepenirea ghioceilor, singurii învățați, ca și grâul, să iasă de sub zăpadă, și preschimbarea lor în țurțuri care se sparg, azi a venit un fel de primăvară. În ceasul cu termometru al primăriei sunt 9 grade cu plus la soare, iar la televizor sunt plus 3. Acoperișul casei mele din Sângeru colaborează și el cu prezentarea unor jgheaburi care scâncesc discret, cu o lacrimă pe minut, ceea ce arată că în acest parlament de opinii se ajunge la consensul că primăvara ne încearcă din nou. Au ieșit, de sub căciula pietrelor, mierlele care au avut ambiția să nu moară, iar bijuteria de smalț a unei pitulici care viețuiește între statuile pe care le-am adunat în trei curți se agită cu o veselie absentă ieri. Să fie iar o păcăleală, fiindă negustorii meteorologiei, care pun pe cântar vânturile, ploaia înghețată – ciudată versiune atmosferică! -, presiunea cerului asupra pământului, curenții de aer pieziși, au lansat presupunerea unei noi ierni de Paști? Mă străduiesc să nu-i cred, mai ales că vine 1 aprilie, când tot omul se simte obligat să devină politician. Cum așa? Adică să îi păcălească pe ăilalți, profesiune prin excelență politică.
Azi, sâmbătă, vecinii casei mele, niște băieți tinerei cu chipiu, polițiști, au plecat în Piața Victoriei să strige că au fost păcăliți cu anticipație, Guvernul neavând răbdare să aștepte venirea întâiului de aprilie. Păcăleala e că le-au dat, cică, niște bani în plus, mărindu-le electoral salariul, dar, ca la alba/neagra, gologanii s-au nimerit în portofel mai puțini de la o lună la alta. Ei au plecat veseli, pitind încruntarea sufletească, așa cum au plecat cei nouă din Vaslui și cu sergentul zece. Trag nădește să se întoarcă toți, adică patru, fiindcă patru sunt pe șase comune și două țigănii. Astea din urmă așa se numesc, locatarii refuzând să le zică romanii, din mândria etnică de a nu fi confundați cu românii, etnie pe care unii o disprețuiesc. ”Nu mai vii nașule prin țigănie?”. Bunicul a cununat și botezat mai toți țiganii din Sângeru, așa că de aici mi se trage prieteșugul. ”Țiganul meu a venit din Jermania și te cinstim cu ceva bun!”- mă îmbie fina, mamă a cinci copii și bunică a altor 11, dar ultima noră e iar borțoasă și mai vine repede unul. Vin fină, zic, dar sunt prins cu scrisul. ”Mai lasă-l și matale de scris și vino prin țigănie, că ne-am făcut case mari și avem covoare pe jos”.
Primăvara încearcă azi o nouă tentativă. Poate ține până la întâi aprilie, cel cu păcălelile civile, fiindcă păcălelile politice sunt zilnice și nu țin cont de zi, lună sau an. Întâi aprilie era și astă toamnă și va fi neîntrerupt, cu o buluceală specifică de păcăleli când vin alegerile.
Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.