• Home
  • Spiritualitate
  • Vineri, Sfântul Cuvios Gherasim, cel care tămăduiește bolile psihice

Vineri, Sfântul Cuvios Gherasim, cel care tămăduiește bolile psihice

sf gherasim kefalonia 1

Sfântul Cuvios Gherasim este pomenit, an de an, pe 16 august și pe 20 octombrie. În Biserica Ortodoxă e cunoscut drept Sfântul Cuvios Gherasim Kefalonitul, pustnicul sau sihastrul din Peloponez, cel care vindecă mințile bolnave.
A văzut lumina zilei în anul 1508, în satul Trikkala, din Peloponez, într-o familie de nobili bizantini de rang înalt. Însă a rămas pentru credincioși un simbol al vindecătorilor. Este cel ce alungă demonii, spiritele rele și readuce lumina în mințile întunecate.
S-a stins pe 15 august în 1579. După doi ani, pe 20 octombrie, la deschiderea mormântului, s-au descoperit rămășițele sale pământești intacte, frumos mirositoare. Așa se face că data de 20 octombrie a devenit una de prăznuire a dezvelirii sfintelor sale moaște. Și, pentru că la 15 august, ziua nașterii Cuviosului Gherasim, se comemorează Adormirea Maicii Domnului, s-a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Gherasim să fie celebrată pe 16 august.
Alungă demonii și duhurile rele
Chiar și dincolo de moarte, moaștele Sfântului Gherasim continuă să facă minuni, dintr-o raclă din sticlă și argint. Este cunoscut ca protector și vindecător al bolnavilor psihici și al persoanelor demonizate. În zilele lui de prăznuire, racla cu trupul său este purtată în poziție verticală, pe deasupra celor suferinzi, în Kefalonia, la fel ca Sfinții Dionisie din Zachintos şi Spiridon din Corfu.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

Parteneri