• Home
  • Prima
  • Vineri, Ziua Mondială a Zâmbetului. Zâmbetul stimulează creierul uman precum 2.000 de ciocolate

Vineri, Ziua Mondială a Zâmbetului. Zâmbetul stimulează creierul uman precum 2.000 de ciocolate

zambet 1

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în acest an fiind marcată la 6 octombrie.
În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea „față zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte și o paranteză „închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-și exterioriza emoțiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toți oamenii ar trebui să acorde cel puțin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase și a-i face pe alții să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com.
Un copil zâmbeşte de cel puţin 400 de ori pe zi, în timp de un adult de doar 20. Medicii, în schimb, ne asigură că puterea zâmbetului este mai mare decât ne-am putea închipui.
Un singur zâmbet poate genera acelaşi nivel de stimulare cerebrală precum 2.000 de tablete de ciocolată şi induce aceeaşi satisfacţie ca atunci când primeşti cadou 20.000 de euro. În plus, zâmbetul are efecte benefice şi asupra sănătăţii: reduce nivelul hormonilor care induc stresul, precum cortizol, adrenalină şi dopamină, şi creşte nivelul hormonilor precum endorfină, reducând totodată presiunea sangvină, relatează site-ul forbes.com.
Zâmbetul sau surâsul este din punct de vedere fiziologic o expresie facială formată prin flexionarea a 17 mușchi de la extremitățile gurii, dar și din apropierea ochilor. Zâmbetul nu doar schimbă expresia feței, ci și stimulează creierul să producă endorfină, care reduce durerea fizică și emoțională și dă o senzație de bună-dispoziție.

Mai mult pe doctorulzilei.ro

Parteneri