Prof. Univ. Dr. Emerit Eugen Blaga: Următoarele 20 de crize de după pandemie

 

Peste doar cîteva zile se împlinesc 60 de zile de stare de urgență. Tot peste 4-5 zile vom afla ce ne pregătesc guvernanții, spre a ne proteja în continuare. Pentru că, iată, evoluția mortalei boli ne așează pe un „loc bun”, atît cît imensa suferință, cît tristețea despărțirii pentru totdeauna de „cel care a fost”, poate intra într-un clasament mondial al morții. Abia dacă avem 1000 de morți, față de peste 80.000, sau 60.000 ai altora. Oamenii, iată, în pandemie, în atare condiții de criză, continuă procesul început de mai multă vreme. Sînt depersonalizați. Nu mai au, în pandemie, nici măcar nume, evident, mai au doar pentru familie, și nu-i mai putem priveghea, nu-i mai putem însoți, atît cît și cîți ne-am dori, pe ultimul drum. Vorbim doar, vai, de „celebra” victimă numărul unu, apoi de cea de a o suta victimă, de cel de-al 654-lea decedat ș.a.m.d. Devenim doar cifre, la fel ca CNP-ul, așteptînd să ni se introducă cipul, pentru a nu mai fi nevoie nici măcar să ne pronunțăm numărul de ordine. Vom fi apelați doar după număr: „Cetățean 12764, de mîine vei trece în șomaj tehnic. Sau, același cetățean, va anunța că se va căsători cu cetățeana 11432, la casa căsătoriilor numărul 279 în data de 30 a lunii a 12-a, în prezența a 9 persoane, inclusiv ofițerul stării civile cu numărul 76”. Dincolo de ridicolul unui astfel de deznodămînt, ironizat, cu voia dumneavoastră, de către mine, vom ajunge doar cifre într-un bilanț de statistică medicală, demografică, socio-demografică și, evident, politică. E drept, statistici, mereu și de toată lumea, contestate.

Se invocă, și cînd este cazul și cînd nu este cazul, Constituția, respectată sau nu, legile speciale, cele mai multe contestate, decretele atacate la CCR, apoi se acuză virulent chiar CCR, dorindu-se rescrierea Constituției prin referendum, pentru statuarea unui alt mod de alegere a judecătorilor CCR, apoi Parlamentul, ce se pare a fi dornic de a monopoliza întreaga putere, nu numai cea legislativă, apoi Guvernul, acuzat, justificat, sau nu, de către unii sau alții, de lipsă de predictibilitate, de comunicare proastă, de lipsă de dialog social. Cît privește Președinția, aici lucrurile par a fi mult mai grave, din perspectiva partidelor și nu numai. Partide care, de fapt, nu sînt toate în opoziție autentică, avînd Parlamentul alături, dar acuză, cu sau fără just temei, că doar se apropie alegerile, pe cei de la guvernare, de tentative certe de autocratism, de hoție, de malversațiuni în achiziții în timpul pandemiei, de intenții de subordonare a tuturor funcțiilor statului, de ignorare a opiniilor contrare, de lipsă de comunicare și consultare permanentă cu toți cei care diriguiesc țara.

Distribuie prietenilor

Cu siguranță, în toate acestea și încă în multe altele, există suficient adevăr. Nu ne rămîne decît să cerem insistent ca „magistrații” să se autosesizeze, la fel cum ar fi trebuit să o facă, dacă nu a făcut-o pînă acum, și „serviciile”. Nici Biserica nu este scutită de critici, unele chiar din interiorul ei, altele, din afara ei, de acuze de pretinse conjurații, care sapă la temelia Bisericii Neamului. Se „sancționează” cedarea în fața Executivului atunci cînd ușile au fost închise de Sfintele Paști și de multe altele, vizibile sau mai puțin vizibile în spațiul public.

Măsurile luate în timpul pandemiei par a fi fost, aproape în întregime, reușite, dacă le măsurăm doar prin cifre, cu credința corectitudini lor, deși spațiul public începe să abunde în nereguli, înregistrări eronate, ajungîndu-se, se acuză, pînă la mistificarea deceselor, contra unor sume de bani (sper că sînt doar răutăți, de altfel, extrem de grave, la adresa celor care administrează sistemul de sănătate). Personal, pe datele publice pe care le dețin, nu pot susține acestea decît la nivelul unor ipoteze nevalidate, dar care, nota bene, vor trebui să devină obiectul unor autosesizări din partea celor pe care-i plătim cu salarii și pensii speciale, recent menținute de aceeași CCR (pînă, se spune, la modificarea Codului Fiscal). La acest capitol nu pot trece cu vederea lașitatea și lipsa de răspundere a unor „magistrați”, care, atunci cînd se impun fermitate și responsabilitate, se refugiază laș în pensie, sau se recuzează din complete de judecată, utilizînd pretexte, care mai de care rizibile și fanteziste, oricum, nedemne.

Niciunul, însă, din cei investiți de noi cu puteri depline, nici măcar toți la un loc, pînă la acestă dată nu au indentificat, inventariat și comunicat direct poporului „ce va fi după”. Se vehiculează expresii de genul „nimic nu va mai fi ca înainte”, sau, „vom intra într-o puternică criză economică”, sau „vom muri de foame”, sau „ni se vor tăia pensiile”, „ni se vor diminua salariile”, „se vor închide pentru multă vreme școlile” și foarte multe altele.

Toate acestea, de altfel, sau cel puțin unele, sînt extrase din declarațiile înalților oficiali autohtoni, europeni sau planetari. Cităm, din motive de spațiu, doar cîteva dintre ele. ONU, prin economistul, analistul și expertul internațional Beasley ne spune „neaoș” că va urma „o foame de proporții biblice”, efectele pandemiei vor fi devastatoare și că „Nu este doar o pandemie. Este o pandemie a foametei”. Se dă și o cifră. 265 de milioane de oameni sînt în pericol să flămînzească. Experții în comunicare, cei care nu cred doar în stomac/foamete (sic!), spun că declarațiile de acest fel nu sînt altceva decît o componentă a campaniilor de dezinformare conduse ticălos de cercurile oculte, posibil din estul și vestul Europei. Din nou, îmi exprim rezervele și optez pentru o analiza prealabilă suficient de susținută și argumentată cu informatii, care să poată justifica o asemenea gravă aserțiune.

Și revenind, readuc în atenție lipsa unei viziuni integrale și integrate asupra ceea ce va fi „după”, analiză ce va trebui să acopere absolut toate palierele vieții economico-sociale și politice. Numai prin cunoaștere ne putem formula, apoi, direcțiile de acțiune.
Ceea ce este cert și are acoperire suficientă este aserțiunea după care pandemia va genera criză, mai exact crize. Întrebările următoare sînt firești. Cîte crize și în ce domenii? Cum vom fi afectați? Cîți dintre noi, dacă ar fi să-l credem pe expertul ONU, vor muri de foame? Cum se va reporni economia ? Ce se va petrece cu sistemul de sănătate? Dar cu școlile? Cum se va transforma viața socială? Și multe, foarte multe alte întrebări.
Pentru multe dintre ele se pot formula certitudini, altel sînt predictibile, cele mai multe însă nu pot fi identificate azi, sau nu li se pot previziona efectele, noi fiind parte dintr-un sistem economic european și modial. Ceea ce se acceptă este că recesiunea economică este imposibil de stopat, generînd un șoc economic major. Contracția economiei UE fiind estimată la 7,5% pentru acest an. Apoi va scădea profitul operațional cu 25%, va crește extrem de mult riscul de șomaj, apoi lipsa de lichidități, va crește datoria publică, apoi taxele impuse de guvern, taxe ce ne vor afecta pînă la moarte, apoi plata necondiționată, indiferent de veniturile proprii, exclusiv din împrumuturi bancare, a datoriei interne la băncile creditoare, lipsa de control asupra băncilor centrale, ce tind a deveni „a patra putere în stat”, posibilă deflație, care, tradusă, înseamnă bani puțini și, pe cale de consecință, mărfuri nevîndute, ce ar determina, în mod evident, închiderea producției, șomaj etc. Dar, poate, cea mai pronunțată criză din cele cel puțin douăzeci prefigurate de noi este criza umană. În pandemie au proliferat fenomene anomice cunoscînd proporții uriașe, nebănuite înainte de mortala boală. Divorțialitatea a crescut spectaculos ( în China creșterea divorțurilor este de 36%), au crescut violența domestică, agresivitatea, starea de tensiune, mare parte din cauza lipsei de socializare, apoi învrăjbirile intergeneraționale, interconfesionale, catolici, protestanți împotriva practicanților ortodoxiei, dintre profesii medici de linia întîi, versus alți profesioniști, creșterea victimizării, aruncarea la periferia socială, cu titlul de „bătrîni”, mai predispuși la moarte, invariabil de 65 de ani și peste, apoi acuzarea diasporei ca fiind cauzatoare de „transportul morții” în țară. Sînt și avantaje, dar, din păcate, doar temporare, cum ar fi scăderea poluării, nu pentru că au fot luate măsuri de protecție a mediului, ci pentru că nu am mai circulat cu autoturismele, la fel ca scăderea accidentelor de circulație, atunci cînd se închid iarna drumurile, în loc a fi întreținute funcțional, apoi creșterea introspecției, a analizei de sine (Aurora Liiceanu, Liviu Chelcea) și, de ce nu, creșterea natalitții, la fel ca în gluma care circula într-o anumită perioadă, după care natalitatea este ridicată în localitățile așezate la marginea drumului de fier.

Cu certitudine, ce va fi după va schimba fundamental viața noastră. Efectele pandemiei, dincolo de suferință actuală cumplită, de moarte, pentru cei ce vor rămîne, vor fi cumplite, extrem de grele, pentru că dușmanul ne-a lovit fără nicio declarație de război. A fost un autentic blitzkrieg. De nesuportat. Însă, crizele se vor multiplica și vor cuprinde tot spectrul vieții noastre. Criza economică, însoțită de o profundă criză socială, criza educației, o criză de o gravitate imensă, cu „bătaie” pe termen lung. Criza morală preconfigurată cu mulți ani în urmă va primi valori nebănuite, la ea se va adăuga criza credinței. În instituția bisericii și în slujitorii ei, apoi criza familiei, afectată de divorțialitate, de lipsă de coeziune, de goana după resurse de supraviețuire, abandonul copiilor de către părinți pentru un cîștig mai bun. Se va produce și o criza acută a forței de muncă, din cauza exodului, precum și proasta calitate a locurilor de muncă. Nu este deloc lipsită de importanță nici criza culturii, a accesului la cultură, la instituțiile ei, la teatre, muzee, în lumea spectacolului, a producției de carte, investițiile în muzee, în vestigii istorice, în reabilitarea monumentelor istorice etc. Criza loisir-ului organizat este, din nou, o criză profundă, care, acum, ne face să suferim profund, lipsindu-ne de vacanțele noastre estivale, sau hibernale, de lipsa de perspectivă, criză ce aduce cu ea efecte economice uriașe. Se dezvoltă, cu mare viteză, de mai multă vreme, acum, în/și după pandemie, o criză a autorității și credibilității statului, o disoluție a funcțiilor sale. Este certă, nu peste multă vreme, o criză a politicului. Configurațiile politice actuale, îmbătrînite în rele, din ce în ce mai necredibile, din ce în ce mai mult acuzate de corupție, de autocratism, de tentative ne/anticonstituționale, vor conduce la lipsă de participare la viața țării. Absenteismul în alegeri, respingerea, apriori, a tot ceea ce înseamnnă politic vor genera crize pe termen lung și vor conduce în timp, cu siguranță, la construcția și dezvoltarea altor doctrine și formațiuni politice. Va mai apărea, nu peste multă vreme, o altfel de criză, relativ nouă, neconștientizată suficient, sau ignorată de cei care ar trebui să nu o ignore, anume criza generată de conflictul dintre cetățean și expert (face și obiectul cărții excepționale a lui Tom Nichols, „Sfîrșitul competenței”). La noi este evident acest conflict, cu remarca, însă, că expertul ignorat își acceptă necondiționat ignorarea, o acceptă ca pe ceva implacabil, din care cauză pseudo-experții, neaveniții, „urechiștii”, necalificații pe domeniul în care au foat „plantați” politic exultă, își fac numărul public, cu pretenția disimulată, sau, mai grav, nedisimulată, că 2-3 luni în conducerea unui domeniu/minister/departament te transformă, automat, și într-un expert al acelui domeniu. Nu putem igonora un proces generator de criză, nu numai la noi și nu neapărat generat de pandemie, anume raportul dintre autocrație și democrație, dintre independență și autonomie, între cedarea de independență și globalizare.
Dincolo de aspectele cu conotații filozofice, economice, sociologice, politice, strategice și geostrategice, găsim neliniști, crize de identitate, crize de poziționare diplomatică și cîte altele. Și cum am putea uita criza generată de o profundă și din ce în ce mai accentuată excluziune socială? Dar toate acestea în numerele viitoare ale proiectatului serial al crizei, pe care ne-am propus să-l realizăm cu mijloacele noastre modeste. Vom utiliza statistici, indicatori, indici, analize și studii sociologice, opinii ale experților autentici, toate încercînd a fi procesate, într-o viziune nouă, modernă, pe înțelesul și în folosul tuturor.