De vorbă cu Ana Luciana Avramescu, despre expoziţia ei de pictură pe pânză, ”Cu și fără nori”

Ana Luciana Avramescu este elevă în clasa a VI-a a Școlii Sângeru. Are 12 ani. Trece, a trecut acum în clasa a VII-a. Dar nu despre calitățile ei școlare vrem să vorbim, ci despre talentele ei multiple. Acum este în proximitatea vernisajului primei expoziții de pictură pe pânză.

Reporter: Cum, când ai realizat aceste lucrări care, înțelegem, sunt numeroase?

Ana Luciana Avramescu: Am început dintr-o joacă, i-am cerut tatălui meu să-mi cumpere trei pânze pentru a-mi încerca talentul în pictură. După ce am pictat-o pe prima, nu am putut să mă abțin să o pictez pe a doua și pe a treia. Într-un timp scurt am rămas fără pânze . Tata de atunci mi-a luat câte 10 sau 15 pânze înrămate de la un magazin al pictorilor profesioniști pe care după ce le terminam de pictat, îmi cumpăra altele. La un moment dat am rămas fără și mi-a trimis de la Cluj, prin poștă pânze, pensule și vopsele, un prieten de familie din Sângeru, Mitică Vișoiu. Așa s-a ajuns aici iar fiecare dintre ele are nu doar o poveste, ci multe alte povești interpretabile de cel ce le privește. Nu știu dacă am un  mare talent, așa cum spun unii prieteni ai familiei, dar știu că îmi place să aștern vopseaua pe albul pânzei.

Distribuie prietenilor

Reporter: Știm că împreună cu tatăl tău, poetul Lucian Avramescu, ați scos o carte ”Bucurii cu poezii”. Tu desenai, încă de la cinci ani (cartea a apărut când aveai opt), iar poetul interpreta în vers desenele. Cartea a fost de succes, iar de atunci ai devenit din ce în ce mai cunoscută, aș zice, fiindcă ai o rubrică la Femei de 10, scrii și la AMPress. Ești un copil cu multe dotări și dintre copiii  aproape celebri ai acestei țări. Profesoara Mihaela Tomescu, de la Liceul George Enescu din București, mama vărului tău Alexandru Tomescu, ți-a lăudat calitățile muzicale. Încotro te vei îndrepta? 

Ana Luciana Avramescu: Da, îmi place să cânt, dar și să scriu, și să pictez, și să desenez schițe în creion, dar încă nu știu ce îmi place mai mult sau dacă îmi place ceva cu adevărat sau fiecare e doar un hobby.

. Reporter: Să revenim la pictură. Ce pictori îți plac? Ce albume de artă te inspiră?Sau inspirația vine exclusiv din cap?

Ana Luciana Avramescu: Sincer, poate e un defect dar chiar dacă am auzit de mulți pictori, doar am tras cu ochiul pe câteva albume de pictură care nu m-au inspirat prea mult. Inspirația îmi vine din lucrurile pe care le văd în jurul meu sau din picturile realizate de alți începători ca mine pe rețelele sociale.

Reporter: Am înțeles că în perioada de suspendare a școlii au fost realizate cam toate aceste lucrări. Ai utilizat cu folos timpul pe care alții l-au irosit plictisindu-se. Pictura e relaxantă? Cum o tratezi?Am citit că dacă vinzi tablourile banii îi vei utiliza pentru îmbogățirea Muzeului Pietrei, unde ești uneori și ghid, mai ales de când tatăl tău și-a pierdut – să sperăm că nu definitiv – vorbirea.

Ana Luciana Avramescu: Pictura nu e ceva pe care să-l pot clasifica într-un mod de relaxare, de umplere a timpului sau a împlinirii unei obligații. Îmi place să pictez și atât. Nu prea înțeleg termenul de relaxare. Relaxare ar însemna poate o limonadă rece pe o vreme călduroasă, citind o carte sau vizionând un serial. Da , o să donez toți banii sau aproape toți pentru Muzeu. Poate o să păstrez doar puțin pentru amenajarea camerei mele sau pentru când voi fi mare. Fireşte, în situaţia fericită în care tablourile mele plac.

Reporter: De ce se cheamă expoziția ta de pictură pe pânză ”Cu și fără nori”? Are norul o semnificație tristă sau e un nor vesel?

Ana Luciana Avramescu: Se numește așa deoarece primele 10 tablouri pictate de mine aveau ca simbol norii. Îmi plac norii care nu sunt nici veseli şi nici trişti, ci…nori. În iarna care a trecut nu i-am văzut și ca atare nici zăpada pe care o iubesc n-a venit. Uneori îi văd pe cerul de la Sângeru, alteori dispar şi le duc dorul. Era să zic le duc norul!

C. Zamfir, AMPress