Lucian Avramescu: Ce să faci cu școala Bunului Simț?

 

Obsedat de măreţia sa financiară, la care a avut acces fără să-şi frece coatele de băncile școlii și nici prin norocul de a fi moștenitorul lui Rockefeller, politicianul a devenit, pentru mulți, o lighioană în totul antipatică. Refuzând televizorul, îl văd rar. Fiind mut, nu am acces la dezbaterile care aduc în prim plan guralivi. Sătul să critic fără folos, m-am retras din a pironi pe socluri nulități. Vorba lui fiu-meu, criticându-i îi faci eterni.

Politicianul este guralivul campion, știe tot, are o nemărginită mândrie a ignoranței triumfătoare, absoarbe soluții pe care le prezintă prost, după ce devin ale sale.

Aseară, trecând dintr-o odaie în alta, m-a uluit poza ca o sorcovă optimistă a unuia poreclit ”Altă întrebare„. Obosit să nu răspundă la prima o cerea pe a doua cu care făcea la fel – o dădea la spate, ca pe o hârtie igienică fără întrebuințare. Ei bine, crezându-l pitit pentru totdeauna într-o scorbură cu ieșirea astupată, iată-l în fața națiunii pe care a căptușit-o cu câteva zeci de mii de borfași, violatori și asasini, eliberați pentru conduită ireproșabilă. Jumătate din ei au intrat la loc fiindcă au ucis din nou și au jefuit cu pricepută repetiție. Firește, nu de mila asasinilor se zbătea fostul ministru, lăsând liberă ușa pușcăriei, ci pentru a lăsa fără pedeapsă niște asasinate comise în dauna vistieriei publice.

Ce m-a șocat și acum și alte dăți este siguranța obrăzniciei, așa cum un fost președinte al republicii noastre dâmbovițene, atenționează din amvonul Bruxellului, că revin în țară ”bandele de țigani”. Atenție, dragi români, stați cu mâna pe portofel și cu spatele proptind ușa apartamentului.

Personajul, din dinastia gălăgioșilor, ne vrea binele. Dar de unde privirea asta inamică spre tâlharul țigan, la el care se pupa pe frunte cu un bulibașă, dansa cu piranda aurită a acestuia, iar frate-său negocia scoaterea mafioților familiei de la pârnaie? Chiar amanta lui oficială se trăgea, zice-se, din neamul creol. Și atunci de unde atâta înverșunare pe țigani? Firește că totul era jucat, iar în barbutul ăsta, în care zarurile ieșeau mereu duble, individul, invincibil în datul cu gura, a strivit tot prin capacitatea de a minți nestăvilit. O bucată din nație îl crede și acum.

Unul, care-i la putere în clipele astea pandemice, pozat lângă crema nației în toate ambuscadele electorale, este uns manager de spital, având ceea ce lipsește tuturor – ”școala vieții”. Măi să fie! Și la școala asta ce se predă, nenică, dincolo de tabla înmulțirii șpăgilor?

Sigur pe el și lipsit cu totul de fiorul autenticității, politicianul contemporan, din păcate nu numai de la noi, este văduv de viziune, castrat de patriotism și nimerit în cea mai tulbure perioadă istorică din ultima sută de ani. Cu cinci sute de ani înainte de Răstignire, în Grecia antică era Secolul de Aur al lui Pericles. Numele lui flutură și azi peste ruina zveltă a Acropolei și statuile lui Phidias. Politica îmi pare că nu era făcută atunci de politicieni, ci de soldați atleți ai dăruirii de sine. Mai încolo, la Școala lui Platon se predau, între alte discipline filosofice, sub acoperișul unui măslin uriaș, Bunul Simț, disciplină anulată ca netrebuitoare în zilele noastre.