Nicolette Orghidan: Nici hoții nu mai sunt ce-au fost! Cine și de ce a furat coada Lupoaicei

De ce oare gândul mă duce în altă direcție? De ce înclin să cred că de data aceasta nici hoțul nu-i veritabil, sau, nici hoțul nu mai este ce a fost? De ce mă gândesc (un simplu gând nevinovat!) că, poate s-a dorit în felul acesta să se facă odată publică înșelătoria (dacă este cu adevărat o înșelătorie? Așteptăm ca experții, justiția să-și spună cuvântul!) acestui „artist” care a beneficiat de-atâtea ori de contracte (și nu puține!) cu instituțiile statului? Dar dacă…și totuși dacă…mai spune românul din când în când întorcând pe toate părțile un fapt, o știre, o „mestecă” așa, îndelung până-i extrage toată seva, rămânând cu grăuntele acela de miez pe care, plimbându-l dintr-o parte într-alta vrea să-l considere purul adevăr? Unde este aici verosimilul, care este (și mai ales, cine?) ținta acestei întâmplări? „Ce a vrut să arate autorul în această lucrare?”- eram întrebați în școală la orele de limbă română. Chiar, oare ce s-a dorit să se arate românilor? Că se fură la greu în orice (și din orice) medii? Că nu-i prea mică (dar nici prea mare) căciula noastră pe care încercăm s-o îndesăm în propriul buzunar strigând că ne-a fost furată? Supoziții și supoziții, dar tare mult mă duce gândul și la „invidia” confraților. Că n-o fi doar el, acest artist plastic, capabil să lucreze-n bronz, frate, c-or mai fi și alții-n țară, dar n-au atâta noroc la făurirea de contracte cu statul, ba nici nu s-a știut la timpul respectiv de inițierea planului, că licitații nu s-au organizat așa cum ar fi fost normal (spun voci cunoscătoare acestor subiecte!) Ei, și-atunci nu vine un timp când vrei să strigi și să arăți tuturor că „regele e gol”? Cine știe cine o fi fost în acest caz „croitorașul cel viteaz” care a vrut să dea totul în vileag arătându-și cu degetul confratele, strigând de pe margine că „lucrările nu sunt ce par a fi”? Și dacă-s toate bune și frumoase în acest caz, de ce este pornită o anchetă abia acum în urma plângerilor făcute de către Administrația Patrimoniului către Primăria București încă din anul 2019, afirmându-se că statuia „Împăratului Traian” era făcută dintr-un aliaj ieftin? Ei? Din anul 2019. Explodează cauza acum însă când, cine știe , minți istețe”, „mâni dibace”, reușesc să …taie coada arătându-se muritorului de rând prin ochii și analiza experților un banal aliaj din materiale inferioare. Așadar? „Quod erat demonstrandum”, par a spune unii cunoscători între ale artei plastice, „anchetă în curs de desfășurare” spun polițiștii și procurorii care investighează acum cazul. Adevărul e că, fără să simțim, coada lupoaice acoperi cu aliaju-i inferior din care a fost plămădită ca falnică statuie, frumusețe de covid. Nu prea mai fu în centrul atenției, nu prea mai fu cântat și pomenit pe posturile tv; se dorește acum aflarea compoziției reale a materialelor folosite în toate aceste lucrări cu care a fost „înfrumusețată” Capitala . Și pentru care se plătiră cam 18.000.000 de lei de-a lungul celor 11 ani cât a durat acest contract. Dar iar revin la întrebarea de-nceput: dacă se dorea aflarea în sfârșit a adevărului, dacă se dorea scoaterea acestei minciuni care, iată a durat aproape 11 ani, la suprafață, dacă unii confrați supărați (și pe bună dreptate, dacă se dovedește că bronzul nu e bronz, că-i doar alamă, foița de aur e…banală foiță de metal și care nu conține aur real ) doreau într-un fel sau altul să fie cunoscut adevărul? Simple supoziții de cititor și căutător de știri. Nu senzaționale, ci reale. Și doamne, cât de crudă, cruntă și dureroasă-i realitatea când o scoți la suprafață!