Buni zori, cum erai tu obișnuit să ne saluți! Știu că vei fi surprins, dar în urma unei discuții cu mama, am ajuns la concluzia că e timpul să-ți transmit și eu niște gânduri.

Scrisorile cu care ea te-a obișnuit vor veni și din partea mea. Vom comunica cu tine până când veșnicia ne va unii destinele. Îmi dau seama că oricât de dor ți-ar fi de mine, îți dorești să rămân aici în lumea celor cuvântători, încât să pășesc pe urmele tale imprimate pe nisipul amintirilor, iar atunci când o să realizez toate cele propuse, să ne întâlnim la un ceai pe malul mării, înconjurați de îngerii despre care îmi povesteai odată.

Tu îmi spuneai că înainte să fim fericiți, trebuie să fim puternici. Aveai dreptate. De când ai plecat a trebuit să învăț că încă mai există și fericirea, nu doar lacrima. E adevărat că există și cineva care m-a ajutat, și o face în continuare, fiindcă altfel poate mi-ar fi luat mai mult timp să pot zâmbi din nou. În toate pozele cu tine din casa noastră, zâmbești. Te-aș întreba cum ai reușit. După o viață agitată în care ai întâmpinat atâtea suferințe, cum de ai mai avut timp și puterea să zâmbești? Lecția asta ai uitat să mi-o predai, sau poate am absentat eu. Când avem atâtea pe cap și ne complicăm viața din lucruri mărunte, uităm să zâmbim și să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem. Am să las sentimentalismele și am să te pun în temă cu ziua de azi.

Astăzi, la muzeu, au venit în vizită colegii mei de clasă, părinții lor și doamna dirigintă. Am fost ghid „premium” pentru ei și am încercat în discursul meu să mă comport de parcă n-aș fi familiarizată cu ei, păstrând seriozitatea de care dau dovadă și cu ceilalți turiști. Au fost încântați de creația ta de aici, și probabil și-ar fi dorit mult să te cunoască personal. La un moment dat a rulat un CD în care tu recitai „Bună seara, iubito”, iar după trei ani în care nu ți-am auzit vocea deloc, am simțit un gol în mine care putea fi evitat doar dacă erai încă printre noi. Sper ca sufletul tău să mă călăuzească corect pe parcursul vieții mele, și întotdeauna când o să-mi fie dor, mă voi așeza în iarbă lângă bisericuța din livadă și voi șopti vântului „Bună seara, tată/Te aștept ca și când..”

Pe curând!