Astăzi, Ziua internaţională de eliminarea violenţei împotriva femeilor: “Orange the World: Fund, Respond, Prevent, Collect!”

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, datele și rapoartele au arătat că toate tipurile de violență împotriva femeilor și fetelor, în special violența domestică, s-au intensificat. Aceasta este pandemia care pândește din umbră și care se dezvoltă în mijlocul crizei COVID-19.

Pe măsură ce țările au implementat măsuri de stopare a răspândirii coronavirusului, violența împotriva femeilor, în special violența în familie, s-a intensificat – în unele țări, apelurile la linii de asistență au crescut de cinci ori.

Conform statisticilor ONU, izolarea a dus la înmulţirea în toată lumea a plângerilor sau apelurilor la autorităţi în legătură cu violenţe domestice: cu 30% în Cipru, cu 33% în Singapore, cu 30% în Franţa şi cu 25% în Argentina.

Distribuie prietenilor

Campania UNiTE pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor, un efort multianual menit să prevină și să elimine violența împotriva femeilor și fetelor, se va concentra asupra creșterii cererii de acțiune globală pentru reducerea lacunelor de finanțare, asigurarea serviciilor esențiale pentru supraviețuitorii violenței în timpul crizei COVID-19, în principal pe prevenirea și colectarea de date care pot îmbunătăți serviciile de salvare a vieții femeilor și fetelor.

Tema din acest an pentru Ziua internaţională de eliminare a violenţelor împotriva femeilor este “Orange the World: Fund, Respond, Prevent, Collect!”. Ca și în anii anteriori, campania va dura 16 zile, până pe 10 decembrie 2020, când este celebrată Ziua Internațională a Drepturilor Omului.

Mai multe evenimente publice sunt organizate pentru Ziua Internațională din acest an. Clădirile și reperele iconice ale marilor orașe vor fi luminate în portocaliu pentru a aminti nevoia unui viitor fără violență.

Sursa – stiri.tvr.ro