CD-uri cu „poeziile lui Caramitru când era îndrăgostit de Loredana”

34

Colindele au înviorat zilele de sărbătoare. Prichindeii înfofoliți ai satului bat la porți și, cu mici excepții, sunt primiți. Care-i explicația că, asemeni unor pleoape de om care-a murit, unele porți rămân zăvorâte? Casele care par pustii sunt chiar pustii. Bătrânii s-au mutat de tot în cimitir, iar urmașii, când au fost, s-au răspândit în lumea largă. Altele sunt zăvorâte de sărăcie. Ce să ofere, cei sechestrați într-o sărăcie lucie, mogâldețelor sosite la poarta lor? Nimic. Iar nimicul îi ține în case, strivind sub gene lacrima amintirii vremurilor când și ei erau copii.
Am și eu, pentru prietenii mei, un dar. E un dar din dar. Fiul meu Arin, avocat de succes, m-a somat cu câteva săptămâni în urmă să înregistrez, cu vocea mea, lipit de un microfon, într-o odaie înțesată de aparate, poezii de dragoste care-mi aparțin. Vărul lui, Alexandru Tomescu, nepotul meu înzestrat cu harul de a cânta, ca nimeni altul Paganini, la vioara Stradivarius pe care a dobândit-o prin concurs, s-a angajat să asigure atmosfera muzicală. Și așa s-au născut două CD-uri semnate de Lucian Avramescu. Primul se cheamă „Poeme pe zăpadă”, versuri în lectura autorului, „de șoptit la gura sobei în serile de Crăciun și Anul Nou”, poezii recente, nepublicate, iar cel de al doilea adună sub titlul „Bună seara, iubito” poezii de dragoste mai vechi, unele atât de vechi încât au devenit folclor, iar cei care le cântă uită, fără excepție, să pomenească autorul versurilor. Ba chiar am citit, într-o revistă de mare tiraj, că Ion Caramitru a scris poezia „Bună seara, iubito” pe care i-a dedicat-o Loredanei Groza,„în vremea în care era îndrăgostit de interpretă” (sic!). Pot protesta când Loredana însăși uită să-mi pomenească numele înscris pe toate piesele din primele ei două discuri compuse de Adrian Enescu, atunci când își reascultă cântece care o fac să lăcrimeze? Cele două cărți, de forma unor farfurioare de dulceață, care te scutesc de povara ochelarilor și lecturii, sunt și o piedică, să utilizez un poncif epistolar, în calea uitării autorilor, prea repede descojiți de șansa nemuririi.
Ieri, în aproape refăcuta mea casă de după incendiul care mi-a luminat cu flăcări Crăciunul, am primit prin poșta rapidă coletul cu câteva exemplare din cele două lucrări, primele pe care autorul care sunt și-a pus semnătura alături de violonistul Alexandru Tomescu. Au făcut, de la București la Sângeru, cale de 108 kilometri, o săptămână, ceea ce l-a întristat pe fiul meu care-mi pregătise o surpriză de sărbători. Surpriza a rămas întreagă, mai puțin prestigiul Prioripostului, poreclit poștă de viteză, care, și dacă ar fi utilizat un poștalion tras de boi, tot ar fi ajuns mai degrabă.
Așadar, trimit acest dar prietenilor mei, iar cei care-mi iubesc poeziile sunt invitați pe strada Sfinții Voievozi nr. 9 sau nr 21, acasă sau la redacția A.M.Press, spre a și le procura. Crăciunul s-a isprăvit, pruncul Iisus începe să crească, spre cereasca lui dumnezeire și noi am intrat în Anul cel Nou, niciodată același cu cel vechi, plămădit în alte cuptoare care ard și dau formă, când dulce, când amară, destinului care ne e hărăzit.

loading...

Cmentariile sunt închise