Ce frumos eram, Violeta, ca îngerii de frumos,
Cenușa mea nu se arăta prin vene și prin os
Frunzele din mine creșteau ca pe arțari
De dimineața până seara, tari
Ce frumos eram, Violeta, iar tu ce țâțe aveai
Desprinse, amândouă, din rai
Ca niște cărămizi arse mult la focul dragostei mele,
Ca niște gutui și ca niște, pârjolite de iubire, stele
Ce frumos eram, Violeta, fată pulpoasă din Tisa
Unde dragostea mea, ca o năzdrăvănie, produsu-mi-s-a,
Ca o nedumerire, ca o împlinire,
Pe care o începi și vine iar, încă o dată, din fire
Ce frumos eram, Violeta, mai frumos ca tine,
Numai că nu aveam pielea subsuorilor tale tunse și epilate, veline
Aveam cărți în bibliotecă și palat,
Dar îmi absenta popoul tău gogonat
Hai să ne mai vedem măcar o dată
Știu, Violeta, că ești măritată
Că e păcat
Dar chiar de s-ar mânia îngerii
Viața amintirilor noastre e vie și nu s-a uscat
Lucian Avramescu, 11 ianuarie 2018, Sângeru
