Cine a omorât, în mine, Unirea?

 

Eram copil. Căram zilnic ghiozdanul la şcoală şi, lângă cărţi, înghesuiam ambiţii. Visam înaripat. Când serbam, şcolari, Unirea Principatelor, emoţia îmi căra în gât, inima şi sufletul împreună, astfel că “Hai să dăm mână cu mână” suna ca un legământ de neclătinat, Cuza mă ţinea strâns în hora imaginară, iar România, compusă din fraţi, seca graniţa Milcovului dintr-o sorbire.

Nevastă-mea a deschis televizorul. Cântă la Iaşi, sub o zăpadă care cerne pernele lui Dumnezeu, un cor înregistrat. Feţe de politicieni iau loc pe o scenă, fiecare căutând loc în faţa camerelor de luat imagini. Discursuri citite pe repede. Un vicepremier salută „din partea doamnei premier Dăncilă” distinsa adunare şi aminteşte, cu fraze stereotipe, semnificaţia Unirii Principatelor. Garda de onoare, comandată de glasul unui ofiţer fără vlagă, face mişcările unor recruţi la prima instrucţie de front. Pentru onor spre…prezentaţi arm! Şi militarii, eroici în Kosovo, în Afganistan, în…execută mişcările simetrice.

Distribuie prietenilor

Prim plan pe chipul lui Vosganian, prezent politic la Iaşi, cu o pălărie neagră uriaşă. Descoperi-rea! – comandă ofiţerul cu glasul răposatului Birlic, pus să dea ordine oştirii. Politicianul îşi dă şi el jos pălăria, expunându-se chel zăpezii, singura care purifică sub notele Imnului Naţional.

De ce nu sunt emoţionat? Cotrobăi după copilul din mine şi nu dau de el. Pe alt program, domnul Daea ţine un discurs în Parlamentul European despre “victoria pe care am adus-o aici”. Vorbeşte cu emfaza unui Pristanda suit pe taburet. Credeam că zice ceva despre producţia de porumb, de şase ori mai mică decât în 85, dar cea mai mare din istorie. Din istoria recentă. Aş! Ministrul agricol vorbeşte despre cormorani. Bravo! România e plină de cormorani. Bravo! Ei fac baie în piscine. Bravo!

Sala, semigoală, nu pare interesată de cormorani. Nici eu, cu toate că iubesc vieţuitoarele cu aripi, de curte, de baltă, de cer religios unde cică ar locui îngeri. Fiică-mea îmi cere detalii despre cormorani. N-am amănunte. Mânâncă peşti. Ministrul cere probabil fonduri europene pentru înmulţirea peştilor autohtoni, sau pentru stârpirea cormoranilor.

Afară, unde am mers să hrănesc lighioanele curţii, care mă salută, fericite, pe limbi diverse, plouă des, intens, mărunt. Zăpada şi pământul – de la doi centrimetri în jos începe seceta – înghit apa. Cu disperarea unei cămile care a traversat deşertul şi acum a găsit oaza. Mă bucur pentru ploaie. Revenit în casă, ciuciulete, am găsit televizorul închis. S-a terminat? – întreb. Da, s-a terminat. S-a mai terminat o Unire! A fost şi o depunere de coroane la Bucureşti, cu politicieni şi preoţi. Iohannis, Patriarhul, lume selectă. Cam iute s-a isprăvit Unirea în cuget şi simţiri! Cam! Râmâne, bătând în geam cu degetele ei lichide, ploaia din 24 ianuarie 2019.

Au trecut 160 de ani de la emoţia colectivă din 1859, irepetabilă. Ce s-a petrecut cu sufletul meu care, suit în corzile vocale ale copilului care am fost, cânta din răspunteri, „hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”?
Lucian Avramescu