Cioloș: Ca politicieni, avem o datorie morală față de aflarea adevărului din 10 august. O comisie parlamentară poate aduce lumina

Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, spune că este necesară înființarea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul violențelor împotriva protestatarilor de la mitingul din 10 august 2018. Reacția lui Cioloș vine după ce tribunalul București a respins marți cererea DIICOT de redeschidere a Dosarului 10 August.

„Decizia de a nu redeschide Dosarul „10 august“ nu este finalitatea pe care o așteptam nici eu și nici cetățenii acestei țări care au fost în Piața Victoriei, au avut de suferit și știu pe pielea lor ce s-a întâmplat acolo.
Ca politicieni, vom respecta mereu deciziile justiției, chiar dacă uneori ele par nedrepte.
Dar, tot ca politicieni, avem o datorie morală față de aflarea adevărului. Cetățenii trebuie să știe cine sunt responsabilii politici pentru ce s-a întâmplat pe 10 august, cei pe care organele de anchetă penală par să nu îi găsească”, a scris Cioloș, pe facebook.

Totodată, el subliniază că Parlamentul are responsabilitatea de a ancheta evenimentele de atunci, precizând că este nevoie de o comisie în acest sens.

„Parlamentul României are căderea de a ancheta acele evenimente exact prin prisma responsabilităților de decizie politică ce au determinat comportamentul forțelor de ordine.
Eu unul vreau să știu ce s-a întâmplat pe 10 august și cred că o comisie parlamentară poate aduce lumina necesară în acest caz, dincolo de responsabilitățile penale”, susține Cioloș.

Aurelia Apostol, AMPress