Cod galben de ploi, vijelii și grindină până vineri, în 30 de județe

0 587

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o atenționare de vreme rea în mare parte din țară, în
intervalul 13 iunie, ora 14 – 15 iunie, ora 08.

În Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp, îndeosebi în sud-vest și în zona montană.
În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe suprafețe mici, în special pe parcursul zilei de joi, 14 iunie.

Mihai Florea, AMPress

Mulți comentatori spun că Referendumul privind familia a fost RATAT pentru că política și l-a însușit, iar consultatea publică a fost percepută ca un preexercițiu electoral al lui Liviu Dragnea. El ar fi vrut să demonstreze cât de puternic și iubit de popor este.

Este relevant pentru alegerile viitoare acest rezultat, în sensul că publicul nu mai acordă încredere politicienilor?

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.