A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Copii violați de propriii părinți. „Spectacolele pornografice”, oferite unor cetățeni americani

0 185

Marți, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 19 de percheziții domiciliare pe raza teritorială a municipiul București și pe raza județelor Ilfov, Galați, Ialomița, Olt, Prahova și Iași, la locuințele a 15 persoane, suspectate de săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, în formă continuată, viol, în formă continuată, corupere sexuală a minorilor și agresiune sexuală.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – 2018, suspecții, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetățeni americani prin intermediul unei aplicații informatice, au întreținut acte sexuale orale cu proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 4 ani și 9 ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința”, informează un comunicat al DIICOT.

„De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, suspecții au produs și au pus la dispoziția cetățenilor americani, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu proprii copii minori, în schimbul unor sume de bani.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la domiciliul suspecților, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13 hard-disk-uri, 3 unități de calculator, 13 tablete, 49 de telefoane mobile și 19 medii optice de stocare (CD, memory stick).
Activitățile au beneficiat de sprijinul F.B.I. și Europol”, arată sursa citată.

AMPress

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More