Lucian Avramescu: Cum ia, Marina Almășan, planeta la pas

Marina, de care mă leagă multe, îmi trimite, în manuscris, o nouă carte, a 11-a cred, rezultată din maternitatea ei reportericească prolifică , de astă dată transplantând în litere, adnotări, mirări și concluzii, pașii ei prin Suedia. Este uluitor cum în vremea călătoriilor interzise și a carantinei la domiciliu, autoarea prinde, în ultima secundă, pe muchie, o călătorie splendidă într-o țară nordică pe care eu, ”umblat ca mămăliga în țest” prin lume, cum mă alinta prima mea soacră, am parcurs-o mai puțin spre deosebire de altele pe care le știu ca-n palmă. Ei bine, Marina, unicul nostru globetrotter supraviețuitor, într-o vreme în care literatura de călătorie a sucombat, după ce m-a cărat de mână și ne-a cărat, mai cu duioșie, mai cu forța, de două ori prin marea și fascinanta Chină, o dată prin Coreea de Sud, anul trecut prin Norvegia, de curând prin fascinantul Luxemburg, care-i cât Mizilul la pătrat, dar încape într-o carte frumoasă, ne ia cu ea, neegoistă, să vedem împreună o țară a vikingilor, de la malul Nordic European.

Înainte de a despica pe lung și pe lat paginile cărții, care oricum are forța de a se dezbrăca singură, arâtând locuri, priveliști, mistere, mă simt dator să spun câte ceva despre autoare. Marina Almășan a scris uneori că sunt un fel de tată al intrării ei, ca studentă la ASE, în presă. Așa e, iar motivul este talentul scrierii fără sforțări, în vremea în care mulți se chinuiau, asudând cu rezultate minore, pe peniță. Ce nu spune ea, e că mai târziu, devenind vedetă de televiziune cu ”Ceaiul de la ora cinci”, m-a extras la rându-i din bârlogul meu de scriitor, obligându-mă la scrieri în direct, de texte poetice, și la comentarii culturale care amendau nițel emisiunea cam prea avântată pentru telespectatorul așezat. Am avut succes în acest parteneriat (nu devenisem mut pe vremea aceea), completat mai apoi cu ”Cazuri și necazuri în dragoste”, titlu pe care i l-am făcut cadou.

Scriitoarea de azi, sunt convins, dacă planeta n-o să fie mâncată de balaurul coronavirus, e în stare să ia la rând, țară cu țară, realizând cel mai personal atlas geografic reportericesc. Am avut scriitori-reporteri de călătorie, nu mulți. Bietul – zic așa fiindcă s-a stins dintre noi – Romică Rusan, soțul Blandianei, ne mai căra prin câte-o Japonie, prin câte o Americă a ogarului cenușiu. Această Matrioșca, ieșită semiminionă dintr-o mamă care a alintat-o, produsul devenind finit prin sforțarea ardeleanului Almășan, tată molcom și ziarist cu condei, are o grămadă de cusururi, mai puțin pe cel de a ține pentru ea ce vede. Iar lumea pe care o vede, ne-o arată și ne-o povestește cu temperament și har, ne-o face cadou, nerăbdătoare și îngrozită că ar putea uita un detaliu. De altfel, orice carte de călătorie este un jurnal pe care ai generozitatea să nu-l scrii pentru tine.

Distribuie prietenilor

Ce aduce nou cartea care a rezultat în urma unei/unor călătorii la Stockholm și prin împrejurimi? Totul și mai ales forța de a descoperi îmbinarea fericită dintre adnotarea culturală și sprinteneala reportericească.

Aș transcrie cea mai concludentă autoprefață, semnată chiar de Marina, în cartea : PE URMELE VIKINGILOR. Jurnal de călătorie la Stockholm

”Capitolul 1 : Test de cultură generală

….Mă frige iarăși dorul de călătorii, pofta de colindat lumea îmi bantuie nopțile ; nările-mi de-abia asteaptă să fie cutreierate de aerul depărtărilor, tălpile-mi joacă nerăbdătoare în bocanci, visând la caldarâmul orașelor de peste mări și țări…Viitoarea destinație e demult bătută-n cuie : un chef nebun de zăpadă mă-mpinge iarăși spre nordul planetei. Toată iarna asta am alergat după zăpadă și am chiuit precum un țânc ce-l surprinde pe Moș Craciun coborând pe hornul casei, în ziua când Bucureștiul a fost vizitat de câțiva fulgi răzleți. Care, fie vorba-ntre noi, nici măcar n-au apucat să ajungă până la asfalt, dizolvându-se în marea mea de regrete… N-a fost chip să văd zapadă, în București, iarna asta ; îi văd pe colegii care locuiesc departe de Televiziune cum se bucură, ca disperații, că n-a nins și se uită chiorâș la mine, cum mă lamentez la auzul fiecărei vești de primăvară, de la meteorologi…
Și atunci am decis : următoarea mea carte va fi scrisă undeva, unde e multă zăpadă… nu, nu chiar la Polul Nord, dar obligatoriu într-una din țările acelea dinspre capătul de sus al Pământului, acolo unde iernile se simt ca acasă, unde-și are palatul Crăiasa Zăpezii și unde albul face legea, cele mai multe luni din an!
Am rotit globul pământesc și am pus degetul sus, cât mai sus. SUEDIA! Așadar, va fi Suedia! …Mă mai avusese ea oaspete, cu ani în urmă, vreo 15, pe când făceam la TVR un serial de documentare pentru tineret, intitulat “Planeta în jeanși”. Eram curioasă, pe atunci, să văd ce îi aseamană și ce îi deosebește pe adolescenții Planetei. Și, din curiozitatea asta a mea, a ieșit un șir de reportaje prin lume, pornind de la Piramide și ajungând în Piața Roșie sau din Acropole, la Rambla. Serialul i-a bucurat pe cei curioși asemeni mie și i-a băgat în boală pe cei care au găsit în el un motiv în plus să mă pizmuiască. Dar eu mi-am văzut liniștită de drumurile mele, pe principiul “câinii latră, caravana trece”, iar a mea s-a abătut, printre altele, si pe la Stockholm. Serialul viza însă, cum spuneam, o temă anume, de nișă, așa că am petrecut cele câteva zile suedeze prin școli, terenuri de sport, cluburi, discoteci, tabere de elevi și ale locuri prin care mișună, de regulă, adolescenții suedezi. Fascinată de ceea ce apucam să mai văd, printre picături, în drumurile mele ( mă refer la orașul propriu-zis) mi-am jurat atunci, în gând, să revin aici cu prima ocazie, dar să am timp să cutreier pe-ndelete locurile care mă lăsaseră aproape fără respirație…
…Și iată, “prima ocazie” a venit, după doar..15 ani (!), dintr-o nespusă poftă de iarnă și dintr-un dor mocnit de a mă reîntâlni cu Stockholmul. De data aceasta nu urma să mă mai focusez pe adolescenți ; obiectivul era o nouă carte : un nou jurnal de călătorie pe care să-mi așez numele…

Și dacă tot m-am referit la precedente “întâmplări” de acest fel, va voi dezvălui un secret : în debutul fiecaruia dintre proiectele mele de călătorii prin lume, primul pas era să recapitulez cunoștințele pe care le aveam despre noua destinație. Așa ar fi urmat să fac și de această dată, însă pentru că Gemenii nu se dau în vânt după acțiunile repetitive, plictisindu-se repede până si de ei înșiși, de data aceasta mi-a venit o altă idee de “introducere în atmosferă” : să-i testez pe cei din jur. Pe prezumtivii mei viitori cititori. Să văd ce știu ei despre țara pe care o luasem eu în vizor. Așa că, folosind diverse ocazii și alegând interlocutori cât mai diferiți – pentru ca “eșantionul” să fie cât mai reprezentativ ( că nu degeaba am învățat statistică în facultate!) – am reușit să adun un curcubeu de răspunsuri de definesc, de fapt, imaginea Suediei în ochii românului de rând. Ai celui nici genial, dar nici de la coada vacii…
…Transcriu mai jos răspunsurile primite : “ Ce știu despre Suedia? Pai…că e tot timpul frig pe acolo!” ( M.S., contabilă) “E cumva Țara lui Moș Craciun?!?” ( A.T. , liceean), “Păi noi cumpărăm tot timpul chifteluțe suedeze de la IKEA!” ( P.N., tehnician), “ E țara care a inventat premiul Nobel, parcă! ” ( S.A. , studentă), “Ohoo! Pe vremea mea, litoralul era plin de suedeze! Am fript și eu câteva, da’ să nu mă audă nevastă-mea! “( R.T., șofer taxi) ,”E pe primul loc în lume, din punct de vedere al grijii față de cetățean, așa am auzit la televizor!” ( F.A., pensionar), “Păi… Abba, Roxette, Ace of Base…mai vreți? Sunt geniali, suedezii ăștia, la capitolul “Muzică”! “ ( S.D. – IT-ist) , “Eu conduc un Volvo, așa că , vedeți? se poate spune că sunt fan Suedia! “, “Aaa! E o țară în care e întuneric mai tot timpul, iar oamenii sunt depresivi!” ( L.B., asistentă medicală) , “Suedia e cea mai socialistă țară cu putință! Acolo socialism, nu ce am avut noi! “ ( D.L., profesor de biologie) “Suedia? Nu știu…cumva “bufetul suedez?!” ( O.C., violonistă) … Punând cap la cap toate aceste cunoștințe răzlețe despre o țară mult prea puțin cunoscută românilor, ne putem face o oarecare imagine “de pornire”. Voi mai adăuga, scormonind în proprile sertare ale culturii generale, faptul că suedezii au pus pe picioare celebrul brand de ambalaje “Tetra-Pack”, că si ei ( ca și norvegienii despre care am scris o carte anul trecut) se pot lăuda cu un trecut populat de vikingi și navigatori iscusiți, că femeile pasionate de fashion din întreaga lume își cumpără la greu haine de la H&M, nebănuind, multe dintre ele, că acesta este , de fapt, un brand suedez..Și să vă mai spun că autocamioanele acelea uriașe și moderne pe care scrie SCANIA , care spintecă planeta în lung și-n lat, tot în Suedia se produc, că noi – mai ales cei din generația mea – l-am admirat, ani în șir, la televizor, pe faimosul tenismen Bjorn Borg ( căsătorit, apopo, cu tenismena română Mariana Simionescu) , că cinematografia suedeză ne-a furnizat niște nume uriașe, cum ar fi actrițele Ingrid Bergman și Greta Garbo, actorul Max von Sydow sau regizorul Ingmar Bergman, că gradele Celsius din termometrele noastre au fost numite așa in cinstea “tăticului” lor, fizicianul suedez Anders Celsius și că, păstrându-ne in laboratorul de chimie și privind către binecunoscutul pahar Berzelius, ni-l amintim pe chimistul suedez John Jakob Berzelius. Nu a iesit în calea sondajului meu niciun pasionat de lecturi universale , căci sigur l-ar fi numit pe celebrul scriitor August Strindberg, iar dintre cei chestionați de mine, cel ce definise Suedia ca fiind “ țara care a inventat premiul Nobel” , cu siguranță vroia să spună că Alfred Nobel, om de știință suedez, a întemeiat, la un moment dat, acea fundație binecunoscută în intreaga lume , care oferă anual faimoasele premii Nobel.
….Vor fi multe de povestit, despre această țară fabuloasă. Nu întâmplător, noul meu jurnal de călătorie – cel pe care-l țineți acum în mână – are mult mai multe pagini decât precedentele. Și nu e scris deloc cu caractere mai mari!

…Dar să nu vând blana ursului.. din pădurile Suediei! …Mâine , în zori, cursa Blue Air ne va depune, pe mine și pe Elena, fotoreporterul meu, pe aeroportul din Arlanda, așa că acum vă rog să mă scuzați, mă voi retrage ca să-mi reconfigurez bagajul. Tocmai m-a sunat Elena, să mă anunțe că, deși nu e decât început de februarie, Accuweather Sweden anunță, pentru toată săptămâna viitoare, temperaturi pozitive! Se pare că am ratat și aici iarna…”

Să mai zic eu ceva? Mi-e teamă, nefiind acolo, să nu stric vraja. Așa că vă îndemn – cartea va apărea curând – s-o cumpărați și să vă dați nițel cu sania la Nord de noi înșine, în vremuri de coronavirus. E un leac împotriva stresului și te face să ieși din casă și să umbli hai hui, fără riscul de a fi amendat pentru încălcarea carantinei.