Eugen Blaga • Profesor universitar la Universitatea din Bucuresti: Felicitări, dragă Lucian!

0 62

 

Felicitări dragă Lucian! Încerc să-mi imaginez, să anticipez textul acestui roman scris de un poet. De un poet de sensibilitatea ta și care, sunt convins, cu greutate a renunțat la „armele” versificației, la bucuria metaforei, la esențele tari și la rafinamentele subtile pe care, cred, doar poezia ți le poate oferi. Nu am aflat mare lucru despre roman. Știu doar ce ai lăsat tu să aflăm, dar este suficient să mă convingă. Citeam cîndva un interviu al unui mare și respectat critic. În acel interviu mărturisea o discuție cu bunica lui, bătrînă la acea vreme și care, recunoscîndu-i meritele de critic și eseist, îi spunea extrem de tranșant: „dragul meu, pentru mine ești scriitor doar atunci cînd scrii roman”. Sigur, poetul, poate, s-ar simți lezat., dar, fără a te suspiciona de o asemnea intenție, cred, nu am nicio îndoială, de altfel, că pentru tine abia acum a venit vremea romanului. După sutele de mii de pagini pe care le-ai publicat, după miile de poezii-bijuterii în care ai montat, ca cel mai fin bijutier, diamantele iubirii, romanul, credeam, nu putea spune mai mult. Dar, iată, sufletul tău sensibil, preaplinul vieții tale te-a obligat, ți-a impus să scrii. Este fascinant să debutezi în roman după o viață de scriitură. Iată, o faci și sunt convins că exercițiul tău în lumea esențelor va fascina în roman. Doar înșiruirea temelor, a locurilor, a evenimentelor pe care ni le-ai dezvăluit sunt suficiente pentru a convinge, dacă mai era cazul, că, iată, poetul poate fi și romancier. Dragă Lucian, eu și Neli te felicităm, de îmbrățișăm, de altfel, vă îmbrățișăm pe toți trei, pentru că, sunt convins, familia ce-ți stă alături a fost, ca pentru noi toți, umărul pe care te-ai sprijinit atunci cînd lacrimile amintirilor te-au învăluit. Așteptăm cu nerăbdare evenimentele pe care tu le vei crea. Oricum, lista achizițiilor noastre restante de la Sângeru crește pe zi ce trece. Încă o dat felicitări! Eugen BLAGA

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.