Giorgiana Radu-Avramescu: Între noi, prăpastie e

giorgiana curte 3

de departe
un glas azi mă cheamă,
ne-ncetat strigă
ce? – doar el știe
încorsetat de cuvinte,
înlănțuit în adânci tăceri,
purtând pe umerii timpului
amintirile zilelor trecute și viitoare
fumul incertitudinii,
mirosul de tămâie al vremurilor apuse
și norii,
singurii care tac,
singurii care știu a plânge în tăcere,
singurii care soarele și luna
înghit fără ca sângele lor să se vadă,
să curgă,
să ude pământul cu lacrima
morții lor temporare

de departe,
glasul,
neîncetat mă tot cheamă
să-l identific nu știu
între noi, prăpastie e,
și frânghie nu-i
o singură cale
a întâlnirii există,
un singur drum
al răspunsului,
dar cuvintele întârzie
se-nghit unele pe altele,
canibale devin,
nesigure,
dezorientate
în timp ce glasul strigă,
strigă în miezul nopții
zilei acesteia
surdă și oarbă
la plânsetul lui,
la neputința chematei
de a răspunde

Parteneri