AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (58)

 

Bura de ploaie șterge praful nădejdilor puse în mine însămi. Toate apun înainte de vreme. Asfințitul, până și el, s-a mutat la prânz. Râurile curg invers. Dealurile, preschimbate în mici câmpii, desenează împrejurul. Deșertul ființei se întinde nepermis. Spiritul devine inert. Doar drumul către tine, dragul meu, rămâne constant, fidel altor timpuri.

Aștept! Dar nu pe tine. Te-am așteptat o vreme, până am înțeles că de fapt nici nu ai plecat. E-adevărat că mi-aș dori să te arăți mai mult, dar e mai bine să păstrezi distanța. Apropierile dor, sunt amăgitoare, ce folos? Fie-mi gând doar, fii pasul meu, fii degetele cu care-ți scriu, fii somnul meu, fie-mi lumină în nopțile fără lună, și-n zilele fără soare. Atât!

Îți spuneam că aștept. Da, mereu aștept câte ceva. Uneori vine ce-mi e de folos, alteori se întâmplă pe dos. Aștept cu nerăbdare ziua de mâine. Ca pe nicio altă zi de luni. Depind de ea lucruri foarte importante pentru amândoi. Pe jumătate am primit răspunsul, însă esențialul urmează.
Apoi aștept ziua de joi, cu la fel de mare intensitate. Abia atunci voi afla ce se va întâmpla mai departe cu Luciana. La ce liceu va intra. Îmi pare o veșnicie până atunci. Mai sunt și alte lucruri pe care le aștept, dar nu ți le mai înșir aici. Sunt convinsă că le intuiești.

O stare nedefinită mă încearcă. Luciana m-a întrebat azi ce se întâmplă cu mine de câteva zile. Zile? Nu, ani! Nu știu! Și eu încerc să aflu. Uneori am impresia că dețin răspunsul/răspunsurile, alteori îmi dau seama că nu știu mai nimic. Cred că trebuie să-mi acord puțină atenție după ce voi isprăvi proiectele din această vară, după ce fiica noastră va începe școala. Am nevoie de o „revizie capitală”, deși mi-e teamă de ce-aș putea să aflu. Dar nu pot amâna la infinit. Poate de data aceasta intuiția mă va trăda, și veștile vor contrazice bănuielile mele sumbre.

Poate că n-ar fi trebuit să-ți scriu azi. Nici vremea, și nici starea sufletească nu sunt potrivite. Potrivite cu ce? Cu tine, cu cerul? Cerul ești tu. Când îl privesc, în ochii tăi mă uit. Acum plouă puțin. Să fie lacrimile tale neplânse? Sau altele care curg invers? Se întrezăresc timid și câteva raze de soare. Or fi speranțele care n-au sucombat definitiv?

Plec, plec din umbra umbrei mele. Nu vreau să-ți tulbur lumina. Hai să-ți spun ceva pământesc! Zilele trecute ne-a vizitat Dumitru Vișoiu, împreună cu minunata Cataleya, care are cinci ani. Nu-mi vine să cred ce mult s-a schimbat de anul trecut, când ți-a lăsat și-un autograf. Îți amintești? Ea își amintea! E frumoasă, subțire, delicată, blondă. Mi-a amintit de Luciana, când era de vârsta ei, iar uitându-mă la ei amândoi, v-am văzut pe tine și pe Luciana. Plecau la Cluj, a doua zi, și mi-au spus că vor face tot posibilul să fie aici pe 17 august, la concertul cu Alexandru Tomescu. M-aș bucura tare mult! Avem nevoie de oameni dragi în preajmă, de energie bună.

Vom face în curând afișul pentru eveniment, dar aștept mai întâi coperta cărții tale, pentru a o putea include în programul acelei zile. Anul trecut, toate întrebările, toate nedumeririle își găseau răspunsul ușor. Acum e puțin altfel, dar tot pe tine mă bazez. Fii atent așadar la ce simt, și dă-mi gândul cel bun!

Dragul meu, m-am spovedit de ale mele, dar nu te-am întrebat cum îți este? Cât de grele sau ușoare ți-au fost cele șapte luni? Ți-e la îndemână viața de acolo sau tânjești după cea de aici? Mai bine nu-mi răspunde. Acum ascult ceva la pian. Nu știu cine, ce cântă. Știu doar că-mi place. Până la lacrimă, ca tot ce-mi produce bucurie. Ploaia s-a oprit. Clapele pianului plouă doar. Muzica mângâie, cheamă, vindecă, aduce speranță, alungă neliniști. Acum mi-e bine, dar când pianul va tăcea?

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!