Dragul meu, te caut din nou în noapte. Nu pentru a-ți tulbura liniștea și nici pentru a-ți transmite neliniștile mele. Nu. La ceasul la care-ți scriu, starea mi-e bună, ca muzica odihnitoare ce-o ascult acum, dictată de clapele pianului. M-am obișnuit ca în timp ce-ți scriu, muzica să mă acompanieze. Să mângâie tăcerea încăperii, așa cum focul mângâie teracota sobei, ce ține frigul departe de mine. E plăcut la noi. Tocmai m-am întreținut telefonic cu Luciana. Avea o voce bună. Poate și de aceea sunt liniștită. Ne-am despărțit dimineață și ne vedem tocmai vineri. Îi simt lipsa, chiar dacă nu ne intersectam des prin casă când nu era plecată. O știam însă aici, lângă mine. Dar mă bucur în același timp că trăiește și altfel, în afara confortului de acasă. N-o să-i dăuneze.

Astăzi, curțile noastre nu au cunoscut alți pași în afara pașilor mei. Am străbătut universul acesta de la un capăt la altul. Am privit și am ascultat toamna. I-am ascultat șoapta indecisă. I-am simțit respirația, când rece, când caldă. Am lăsat-o să mă poarte în alte anotimpuri. I-am permis să-mi pătrundă în gânduri. Mi le-a primenit, nu mi le-a răscolit ca alte dăți. Știi că starea de liniște mă sperie uneori. O bănuiesc a fi preludiul furtunii ce se-apropie. Mă rog. Ți-am promis că de data aceasta nu te împovărez. Ți-am mai promis în ultima epistolă că-ți dau vești despre muzeu. Îți spun mai întâi surpriza zilei de duminică. Te-a vizitat prietenul tău Aurel Constantin. Pe el, spre deosebire de alți prieteni, l-ai cunoscut în urmă cu doar câțiva ani, dar a fost suficient să vă sudați sufletește, de parcă v-ați fi știut dintotdeauna. Țineați unul la celălalt. Îți plăcea modul în care el aborda viața. Optimismul cu care depășea întunericul care se abate în existența fiecăruia. Își amintea una dintre ultimele voastre întâlniri. Cuvintele tale. I-am arătat fotografia în care erați alături de alți doi buni prieteni. M-am bucurat să fie pentru câteva clipe lângă tine.

Dragul meu, săptămâna trecută ai primit multe vizite. De departe. Au revenit oameni de la Bacău, care și-au adus aici prieteni, pentru a le arăta ce-ai realizat. Au venit prieteni ai scrisului nostru, de la Tulcea. Ce fericită era doamna Rodica Doroș că și-a îndeplinit acest vis. Să vadă muzeul, să se reculeagă la mormântul tău, să mă cunoască. I-am îndemnat să-și aleagă mere din livadă, spunându-le cât de mult îți plăceau ție. Doamna Doroș nu se îndura să mânânce. Voia să-l păstreze pentru totdeauna, dar și-a dat seama că îi este imposibil. De la Botoșani a venit un cuplu. Tatăl unuia dintre ei a sunat chiar când intrau în curte. Auzind că sunt deja aici, la tine, vocea a început să-i tremure de emoție. Cei doi spuneau despre el că e un mare admirator al scrisului tău. De la Târgoviște a revenit doamna profesoară Liana Grigorescu, împreună cu un grup de colegi și prieteni. Își aminteau vizita din urmă cu niște ani, când i-ai ospătat cu pălincă. Mi-au arătat fotografii. I-ai întâmpinat cu Luciana, care era mică și blondă. Bucureșteni, cu multe rădăcini aici și la Apostolache, au ajuns în sfârșit, după cum se învinovățeau, că n-au reușit să vină la timp, pentru a te găsi, altcum. Da, dragul meu, au venit, și vin oameni care te prețuiesc. Povestim mult. Despre tine. Despre toate câte. Tot duminică au venit și Alexandru Tomescu, Ioana, Katerina, împreună cu Alina, Cristian, și cei doi copii ai lor. Ședeau tăcuți lângă tine, iar după câteva clipe lungi i-am îndemnat să vorbească, să se comporte ca și când ai fi. Tăcerea nu te prindea. Nu-ți era în fire.

Află, dragul meu, că am făcut câteva modificări în Biserica din Livadă. Am completat, așa cum am vorbit înainte să pleci, până la 12, scaunele din piatră. Am mutat masa de altar la răsărit. De curând a fost la noi un preot militar, și el mi-a spus că așa ar trebui să fie. Mi-a mai zis că masa aceasta e foarte potrivită, și nu mai trebuie nimic altceva, nicio delimitare care să indice zona altarului, mai ales că tu nu-ți doreai o separare totală. Mi-a mai spus că în dreptul fiecărui scaun, pe perete, ar fi frumos să se găsească la un moment dat, când vor fi resurse financiare, câte o icoană mică, în mozaic, cu chipul fiecărui apostol. Mi-a plăcut tare mult această idee. Oftând eu când a vorbit de resurse financiare, el a zis că Dumnezeu are grijă să trimită oamenii potriviți în astfel de locuri, la un moment dat. O fi știind el ce spune. I-a fost pe plac vitraliul cu Maica pământeană, alăptându-și pruncul la sân. Am aflat de la el multe lucruri importante legate de biserică, și nu doar.

Dragul meu, dacă timpul ți-ar mai fi îngăduit niște ani. Dacă viața ar curge după vrerea noastră. Dacă iubirea ar fi de-ajuns pentru-a ține la distanță boli neîndurătoare. Dacă mângâierea ar alina suferințe greu de suportat. Dacă sărutul ar stâmpăra setea morții. Dacă dragostea….Dar nu, nimic nu e de-ajuns. Nimic nu ține piept pieirii. Scutul în fața ei e resemnarea. Acceptarea. Da, acceptarea … acceptarea….
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu