Giorgiana Radu: Despărțirea prin moarte nu există

Ce rămâne din noi? Rămân amintirile, atâta timp cât are cine să le trăiască, pentru că ele, amintirile, nu sunt doar frânturi ce vin ca niște vise trecute, ci pulsează viață, dincolo de moarte. Se întipăresc în noi, chiar dacă uneori ne abandonăm superficialului. Amintirile au în ele forța supraviețuirii. Noi le putem uita, însă ele vin atunci când timpul le cheamă. Și pentru fiecare vine o vreme. A hrănirii existenței. Cu amintiri.

Deunăzi, două prietene din Capitală, doamne stimabile, cu experiență complexă de viață și pregătire intelectuală pe măsură, ne-au bucurat cu vizita lor. Am petrecut câteva ceasuri împreună, timp în care discuțiile au atins zone diverse. Mariana și Gabriela, ambele văduve, sunt interlocutori dinamici. Dincolo de multitudinea informațiilor și întâmplărilor captivante povestite, mi-a atras atenția, în mod plăcut, ceva.

La întâlnirea noastră au fost prezenți, permanent, și soții lor. „Adrian spunea… Lui Puiu îi plăcea… Adrian făcea…Puiu avea obiceiul…”. Da, ei au fost cu noi, cu ele, într-o zi a bucuriei. Nedespărțiți, păreau că ocupă scaunele libere, că sunt parte a dialogului, că respiră, au preferințe, glumesc.

Distribuie prietenilor

De obicei, amintirea persoanelor dragi care nu mai sunt, îți apare în singurătate, când întâmpini greutăți. Iată că nu este așa. Când omul ce ți-a completat viața, a simplificat imperfecțiunile tale, te-a echilibrat până la cel mai mic detaliu sufletesc și trupesc, e firesc să te însoțească, fie și prin amintiri, în bucurie. Dacă în viață ați împărțit bune și rele, de ce s-ar schimba ceva după moarte?

Trecutul poate fi prezent permanent. Chiar dacă doare prin nemângâiere, iar golul lăsat nu-și mai găsește completare, el este, dincolo de timp și spațiu, de lacrimi, de dor…