Scriitorul Dumitru Velea, frate al frumoaselor noastre studenții sărace dar pline de fast al înaripării, îmi trimite o nouă carte semnată de el. Se cheamă PRAGUL DE JOS, cu subtitlul Volumul III, STRÂNSE LAOLALTĂ.

Acum mi-a depus-o poșta în mână, prin reprezentatul ei feminin, și am simțit cum am atingere cu divinitatea lui Eminescu, fiindcă poetul și dramaturgul și filosoful Velea a trăit și trăiește sub zodia geniului național al poporului român, iar această carte îi e în mare măsură închinată celui nemuritor.

Partea întâi se cheamă ”Eminescu sub lumina florii de aur” și spiritul iscoditor al lui Velea umblă mai ales prin manuscrisele geniului de la Ipotești, ceea ce puțini mai fac azi.

Partea a doua a volumului care numără 440 de pagini, tipărit de Editura Fundației Culturale ”Ion D, Sârbu” Petroșani, începe tot cu un eseu legat de cel ce a iscălit certificatul de naștere al sufletului românesc. Se cheamă Regina și Poetul: Carmen Sylva și Mihai Eminescu.

Apoi scriitorul Velea pune alături scrieri apărute mai ales în revista Banchetul pe care o patronează și unde găsesc și ce a scris în prefața sau postfața romanului meu ”Despre singurătate”. Sunt scrieri ale unui gânditor rătăcit în lumea de azi, lume care alungă cartea ca pe o piază rea și cultivă dezmățul inculturii.

Mă bucur prietene pentru noua ta apariție editorială pe care o semnalăm imediat și pe care o vom citi pe îndelete, iar atunci când, isprăvind-o de citit, plini de ideile ei, o vom comenta în cunoștință de cauză, fără a putea fi bănuiți că am sărit un rând. Acum o țin în palme ca pe un trofeu rar, sosit dintr-o lume a cărții și cărturarilor care a apus și pe care tu o chemi îndărăt.
Lucian Avramescu