Săptămâna trecută m-au abordat doi puști care veniseră la expoziția de fotografie dedicată celor ce au pierit  în incendiul de la ”Colectiv”, unde au fost expuse și ultimele lucrări ale Teodorei Maftei. Mi-au spus că sunt inițiatori ai  demonstrațiilor care au dus la căderea guvernului și în consecință a instalării celui actual, ceea ce era adevărat,  în această calitate fiind ei invitați la acea manifestare.

Aveau însă o problemă. Sau mai multe. Prima era că nu înțelegeau unde au dispărut colegii de protest, zecile de mii, fiindcă în serile ce au urmat demisiei lui Victor Ponta abia de s-au mai strâns câțiva, oricât i-au pisat ei cu face-book-ul, inclusiv în ziua de 1 Decembrie când anunțaseră că vor demonstra câteva mii. Fiindcă, susțineau acești ultimi  și naivi mohicani, nu ce a urmat au cerut atunci în stradă. Au rămas câțiva, adunați seara la Universitate, nici câți degetele de la două mâini, să cânte la chitară compozițiile rock ale formației ce îi atrăsese la Colectiv și s-o dea când și când pe folk, continându-și palid protestul. Asta făceau când a trecut pe lângă ei o patrulă de jandarmi care le-a cerut să-și schimbe locul, undeva mai dosnic, și fiindcă n-au vrut s-o facă s-au ales cu vreo câțiva pumni și bocanci în coaste, deși oamenii legii, să le spunem așa, îi cunoșteau din serile în care se aflau între cei care animau manifestația.

Fiindcă mi s-a părut incredibil tot ce-mi relatau, le-am cerut să scrie un text și să-l semneze ca să-l public în ”Ultima oră”. În plus, fiindcă afirmau că nici o televiziune mainstream nu vrea să-i mai primească pe post, i-am sfătuit să meargă la poliție și să facă plângere împotriva celor ce i-au agresat. A doua zi mi-au telefonat și mi-au spus că nu li se primește plângerea, astfel că i-am îndemnat să se refere și la acest episod. Textul a apărut sub semnătura unuia din ei, Mihai Oancea, și este și acum în ”Ultima oră”, după cum puteți constata.

S-a spus că Victor Ponta a demisionat întrucât Gabriel Oprea nu a vrut să o facă el, astfel încât să se detensioneze starea de nemulțumire a manifestanților, mai ales că generalul  fusese implicat și în accidentul prin care a pierit antemergătorul coloanei sale oficiale. Între timp, Oprea a ieșit din peisaj, nu doar politic, la fel și Ponta. Bucureștiul însă este animat, măcar de două ori pe zi,  de o coloană oficială fastuoasă, așa cum nu erau pe vremea lui Ceaușescu nici cele constituite în cinstea oaspeților săi cei mai de seamă, precum Nixon, Brejnev sau Mobutu.

Un Mercedes  uriaș, blindat este precedat și flancat de nenumărate mașini ale SPP-ului și poliției, cu sirene și lumini intermitente, cu zbierete ale ofițerilor ”trage, bă, pă dreapta”, ”stați, bă, pă trotuar, nu traversați”, cu polițiști de la circulație postați la cinci metri unul de altul, cărora li se citește disperarea în ochi și în gesturi, până trece vârtejul coloanei lui Klaus Iohannis, cu mult peste suta de kilometri, abia ținându-se în coada ei  utilitarele pompierilor, salvării și Smurd-ului, care o încheie apoteotic. O relatare mai amănunțită poate fi citită în Evenimentul Zilei sub semnătura lui Mălin Bot, fost băsist înverșunat, care încearcă să-i atragă respectuos atenția noului său idol.

Am mai zis undeva, într-un editorial scris atunci, că gestul de a arunca paltonul pe capota mașinii, pe care nu i l-a luat ofițerul francez ce-l aștepta în fața aeroportului de  la Paris, este simbolul a ceea ce va fi instituția președinției în epoca Iohannis. Între timp, am mai observat că a fost repusă  plăcuța cu inscripția ”Administrația prezidențială” pe amvonul de la care  locatarul (proprietarul, mai aproape de adevăr și de situația lui imobiliară) de la Cotroceni își ține conferințele de presă. ”Administrație prezidențială” ca în SUA, unde președintele este șeful statului și își are guvernul său, într-adevăr, dar își duce singur paltonul când coboară din avion, cum a fost  arătat pe atunci, în replică, în  nu știu câte împrejurări.

Miniștrii guvernului excelenței sale nu se gândesc însă la modelul american, chiar dacă nu sunt decât niște funcționari detașați de la FMI, cum este cazul doamnei de la finanțe. Și care ne propune formula de existență și politică indiană cu paria și maharajahi sau sud-americană cu sărăntoci și dictatori. Doi lei salariul, nici măcar minim. Între timp observăm că  nu se gândește la creșterea valorii leului ca pe vremea lui Carol I când cu doi lei se putea cumpăra o vită grăsuță  (nici o aluzie), ci la deprecierea sa accelerată în raport cu euro și mai ales cu dolarul, ceea ce va face ca toate sporurile de venituri pe care nu le poate tăia din motive electorale (guvernul ”meu” de tehnocrați, este totuși guvernul liberalilor, de dreapta) să fie cât de curând lichidate.

Și asta în contextul în care viceguvernatorul BNR a demonstrat că România este singura țară din Europa unde raportul dintre veniturile din  muncă și capital este inversat, respectiv salariile reprezintă doar 40 la sută în raport cu cele obținute de deținătorul afacerii.. Ca medie, fiindcă în cazul majorității salariaților, porția lor este undeva la 20 la sută. Asta înseamnă stânga și dreapta în România, fudamentele ei materiale și ideologice.

Ideea este că românii nu trebuie să-și pună întrebări, ci să rămână sclavii zilei de azi și de mâine, să muncească în țară sau afară pentru prosperitatea multinaționalelor, inclusiv a băncilor,  în stare să dea Parlamentul pe mâna DNA-ului, când li se pun în față norme europene. Iar puștilor facebuchiști care au pornit tăvălugul schimbării din noiembrie 2015, li se rezervă tratamentul bocancilor în gură, ceea ce nu mai au unde să reclame. Pentru că televiziunile mainstream sunt  ocupate cu vocea țigăniei sau cu lustruirea purtătorilor noilor semne ale schimbării.