La noapte, ploaie de stele. Unde trebuie să privim cerul pentru a vedea Perseidele

Ploaia de meteori Perseide, denumită după constelația Perseu, din care pare că provine, va atinge vârful de activitate în această noapte. Pentru a putea fi observată cât mai bine, cel mai bun loc este departe de lumina artificială a oraşelor.

Cea mai buna perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor al cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă”. Din fericire, anul acesta Luna se va afla într-o fază mică şi va apune la ora 23, lăsând un cer întunecat pentru mai buna observare a meteorilor, potrivit Observatorului Vasile Urseanu, scrie Agerpres, citate de digi24.ro.

În timpul perioadei de activitate maximă a Perseidelor, din acest an, Pământul va trece aproape de un traseu a prafului stelar asociat cometei C/1852 K1, potrivit calendarului ploilor de meteori stabilite pentru 2021 de International Meteor Organization (IMO), fapt care poate conduce la o creştere în amploare a „ploii de stele”. C/1852 K1 (Chacornac) este o cometă non-periodică descoperită la 15 mai 1852 de astronomul francez Jean Chacornac, considerată a fi sursa actuală de meteori Eta Eridanids.

Fenomenul de „stea căzătoare” este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă.

Activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie şi se va încheia la 24 august. În perioada maximă, pe un cer senin, se pot observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA.

În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în acelaşi punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeaşi perioadă a anului, iulie-august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s.

Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari decât un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.
„Ploaie de stele” are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.

Pentru a vedea mai bine Perseidele, trebuie să privim cerul între punctele cardinale Nord și Nord-Est, în dreapta cunoscutei constelații Carul Mare (telefoanele de generație mai nouă au și busolă instalată, ceea ce face mai ușoară găsirea punctelor cardinale).