Lucian Avramescu: Adu-mi, îndărăt, focurile de artificii și seara cu candele de Crăciun

 

Dacă ar fi să te rogi, ce ai cere?
N-aș cere nimic, fiindcă dacă meritam, Atotputernicul îmi dădea,
Oricum destule mi-a dat fără a-mi pretinde ceva în schimb,
Culorile apusului violet, zorii inegalabili
În care îmi salut prietenii,
Femeia pe care o iubesc sau am iubit-o
Fie că ochii ei au fost căprui, verzi sau albaștri, veseli sau înnegurați
În ei am trăit răcoarea de fântână a verii
Și căldura cu care flăcările sobei mă privesc
De la marginea înzăpezită a ceții

Firește că nu m-aș duce cu o listă ca la magazinul din colț.
Unde cei mai mulți iau pe datorie
Până vine ajutorul social

Distribuie prietenilor

Nu sunt înscris pe caietul lui Dumnezeu cu nimic
Fiindcă uit, Doamne păzește, să plătesc
Și m-aș face de băcănie în cer

Și totuși, zi ceva, prefă-te că vrei o nefăptuire,
Cere-ți glasul îndărăt!

Nu-l cer, fiindcă fără el nu mai înjur
M-am dezvățat de corvoada replicii ca un cuțit care taie
Verbele dorm în mine liniștite
Și vin doar când le chem pe hârtie, blânde uneori
Ca mioarele care pasc o poiană cu narcise

Ești obositor, omule,
E împotriva firii să nu ceri mimic!

Bine, atunci, adu-mi, îndărăt, focurile de artificii
Și candelele care luminează seara de Crăciun,
Copiii la porți
Și scoate din cimitire, să-i primească, vârstnicii pe care moartea a pus ochii ei de sticlă și cremene arsă

Vezi că deja te miri de parcă am rostit nesăbuințe!

Așa că lasă-mă să-mi privesc pozele care îmbătrânesc pe pereți
Portretele pictorilor care și-au consumat culorile întinerindu-mă
Pentru că ei, fără să știe, pictau poezia mea
Eu fiind o iluzie, da, o iluzie, iar iluziile nu au vârstă
26 noiembrie 2020, Sângeru