A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Lucian Avramescu: Buni zori! Cum ar fi să ne bem cafeaua împreună?

0 627

Buni zori! ”Tu scrie, noi citim. Ca și cum am vorbi cu tine” (Katia Nanu, scriitor și ziarist). Sunt primele cuvinte citite, ca mesaj de la o veche colegă a scrisului și prietenă, în dimineața asta care se crapă ca o piersică să dea voie luminii să pătrundă în tocul de lemn vechi al ferestrei.

Îndemnul Katiei e generos, dar mă și intimidează. Eu scriu ca și când în odaia mea aș fi singur, nu mă văd nici ai mei care la ora asta mereu dorm. Dar, iată, o prietenă, mai mulți prieteni, stau de vorbă cu mine fără să țină seama că-s mut. Nu vreau să-i păcălesc, sugerând că stau doar pe gânduri și tac filosofic, iar ele, bietele gânduri, miaună că le strivesc cu toate că am slăbit în iarna asta cu internări succesive douăsprezece kilograme, coborând la 80, ceea ce e mult pentru viteza de a slăbi a unui om, nu pentru că la înălțimea mea n-ar fi mai aproape de adevăr tonajul pe care-l am. Obrajii mi s-au dus înăuntru, mi-am tăiat barba să mă văd mai cu atenție, dar într-o săptămână a crescut la loc. Când am ieșit de la Floreasca eram alb la față și, privindu-mi moaca în oglinda de acasă, din baie, fiindcă în alta nu mă uit, m-am speriat. Acum, după tăierea de primăvară a livezii, la care am purces singur, păstrând distanța ”socială” de un kilometru față de orice alt purtător de nădragi virusați, m-am bronzat, iar soarele a retușat coloristic obrajii mei.

Deci bem cafeaua împreună. O fac eu, fără zahăr. Sunt gazdă. Pun cu lingurița caimacul în cești, apoi o mai fierb puțin, pe o margine de flacără. Cafeaua nu mai dă în foc, ci fierbe lin. Dacă vreți să-i adăugați ceva, vedeți că am pus alături lapte de capră, într-o căniță de pe care zâmbește fotografic copila mea, când era la grădiniță, zahăr închis la culoare într-un vas mic, cu toarte ca niște cornițe de berbec tânăr (Burebista are niște coarne abundent răsucite) și miere. Lingurițele nu sunt de argint, dar ar putea fi și n-are rost să-mi trezesc familia să umble prin sertarele pe care eu le deschid rar și mă dovedesc ageamiu, așa că rămânem singuri să tăifăsuim.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Scriu, în perioada asta, o carte de mărturisiri. Spovedaniile mele sunt în fața unor prieteni, cunoscuți și necunoscuți. Împărtășesc, e misia unui scriitor, fără să pitesc nimic, tribulațiile unei existențe care a cunoscut fără zgârcenie și bucuria. Chiar fericirea care e un superlativ al bucuriei. Iertare celor pe care i-am supărat, scriind ieri că e ultima. Așa zic eu noilor mele cărți. Altfel, sunt burduf de optimism.

Acum încep să reînvăț să mă bucur de viață ca mut. Fără voce se trăiește într-un fel special. Tăcerea mea ar putea fi luată drept a unui înțelept, dar și proștii tac uneori. Regula pe care va trebui s-o învățăm împreună e ca eu să spun câte ceva, puțin, fără voce, scriind pe un colț de foaie. Ce? Nu știu! Bine ați venit! Sau cum vi se pare la Sângeru? Ce mai e prin galaxie? Întrebările simple au în ele sinceritate și căldură. Apoi eu vă ascult, fiindcă în pofida a ceea ce clevetesc unii despre mine, o mai mare plăcere decât aceea de a vorbi e cea de a asculta.

Vă ascult, dragi prieteni, chiulind nițel de la scrierea cărții mele ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web foloseste cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Vom presupune ca sunteti de acord cu asta, dar puteti renunta daca doriti. Accept Citeste mai mult