Stăteam, ca de obicei, de vorbă cu îngerul
Și-l iscodeam despre oameni, inimi care refuză să se vadă,
Tristețea care a pus distanță între vechile statornicii
Acolo unde dezolarea s-a cuibărit
Și locul e bătătorit de neliniști, mi-a spus el,
Fii Iov, cel neclintit în credința binelui
Omul sfințeste locul chiar dacă peste el au trecut
Războaie, neliniști și crime
Iată peștii înaintând peste cascade potrivnice
Spre a-și depune, murind, populația minusculă
Mâine va înainta la fel, o altă generație, spre gurile izvoarelor
Ucigașe sunt acele guri de izvoare, am spus!
Clocotitoarea natalitate a somonilor te contrazice
mi-a replicat îngerul
Printre coastele mele se revarsă
Căldura ca un pârâu ce vine din peșterile
Pe care le bănuiesc, ale ființei mele desigur,
Enigmatică, necunoscută mie,
Cel care ar trebui să se știe cel mai bine
Fumul de țigară urcă deasupra fotoliilor
În care nevăzuți, între perne, sunt jucătorii norocului
Eu ar trebui să fiu unul dintre ei
Dar țignalul unei neliniști vechi mă ține în albia pârâului
Urcând acolo unde somonii își lasă în siguranță puii
De ce fac asta, îngere?
Nu știu, poate fiindcă porunca e în tine!
A cui poruncă, toate contradictorii sunt,
Inima mea parcă bate în pieptul altora
Dată cu împrumut și uitând s-o mai cer îndărăt,
De ce fac oare asta?
Simplu, fiincă acolo sus, la izvoare, ție ți-a fost sortit
Să depui inimi, din inimile tale alte inimi vor apărea
Înotând în apele limpezi și sângerii
Care-ți poartă sus, mai departe, neliniștile surâzătoare
29 decembrie 2020, Sângeru
