Lucian Avramescu: Buni zori, prieteni! Când pielea viperei mușcă

 

O noapte fără stele a legat la ochi, cu eșarfa ei neagră, partea asta de planetă unde se găsește și bătătura mea. Pe aici au trecut războaie, armatele au tras într-o parte, apoi în cealaltă. Morții au fost adunați în cimitir, viii și-au continuat viețuirea, reclădind case, acareturi și speranțe. Și eu am făcut și fac la fel, bandajând încă dureroasele răni lăsate de istorie.
Copil fiind găseam uneori piei de șarpe în pădure. La Sângeru nu trăiesc vipere și nici alte specii de șerpi cu otravă în mușcătură. Bunica spunea să nu mai pun mâna pe ele fiindcă șarpele mușcă și mort. Firește că nu o luam în serios, mai ales că, împreună cu vărul meu Adrian, ajuns pianist și având azi, când el nu mai e, un fiu violonist celebru, făcusem o pasiune din a prinde șerpi vii, pe care mai apoi îi eliberam. Legenda – legendă? – a viperei care l-ar fi inspirat pe copilul Brăncuși, colindător prin pădurile Hobiței și Pestișanilor, cu simetricul ei desen, devenit apoi Coloana fără Sfârșit, era departe nu doar de satul copilăriei mele, ci și de cunoștințele mele rezumate la câteva povești și multele legende care ieșeau din scorburi de stejar și peșteri ale hoților.

Mi-am amintit acum de pielea șarpelui pe care lunecosul târâtor și-o leapădă crescând, fiindcă nu mai încape în ea, alarmat de clopoțeii altor șerpi sosiți de neunde. Ce speria atât de tare somnul bunicii? Șarpele, cu un străbun malefic în Rai, era Diavolul? El o chemase pe Eva să făptuiască păcatul care ne-a alungat pe pământ. Pentru copilăria mea pământul era un rai palpabil, de care nu mă mai săturam, iar Eva comisese un miracol pentru care merita laude și dezmierdări. De ce atâta prigoană pentru bietul șarpe cu care plecam în buzunar de la Cricov, după o zi de scaldă?

Distribuie prietenilor

Ieri am auzit pe uliță o bătrânică blestemând șarpele molimei care s-a deșirat pe pământ. Se căina, așa se zice la noi, se căina unei vecine că nu-i mai vin copiii din lume din cauza carantinelor. E Diavolul, maică, șarpele ăsta care nu se mai isprăvește, doar el face asta, a conchis femeia îmbrăcată în negru, doliu care învelește de la o vârstă încolo toate femeile satului, semn că și-au pierdut fie bărbatul, fie alți membri ai familiei.

Culții în cap ai televiziunilor, savanții medicali vorbesc în fel și chip despre coronavirus, diversitatea de opinii indicând o apăsătoare necunoaștere și chiar bezna deasă a ignoranței, dar nimeni n-a asociat virusul șarpelui.
Este o ființă microscopică, ghidată de o inteligență superioară celei a omului zice prof. univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan. Omoară din ce în ce mai aprig oameni cu șubrezenii și, pe ici, pe colo, ca un avertisment lugubru, culege și vlăstare tinere. Lumea a fost dată, în întregul ei, peste cap.

Aseară, autoritatea de la Cotroceni a anunțat revenirea la starea de la care am plecat. Cu adaosuri de prudențe, pentru care românul nu este și nu a fost pregătit niciodată, mai apropiat fiind de cultura haosului. Copiii se întorc în banca școlară de acasă, nedumeriți de o școală pe care și-o doresc dar le-a fost confiscată de ”șarpele fără identitate”. Deplasarea, când e musai, de la o localitate la alta, se face cu o însoțire de dovezi iscălite și argumente care trebuie să convingă vigilența jandarmului care nici el nu mai știe pe ce lume trăiește. Din aer râde microscopic, și de controlor și de controlat, invizibilul care produce a doua gonire a omului din rai. Din raiul pământesc devenit, de la o zi la alta, infern. Moartea ”bunicilor” este depășită doar de panică.

Nu vă spun buni zori, fiindcă m-am trezit la trei noaptea, și nu știu cum vor arăta zorii. Încerc să mă culc din nou, iar atunci când voi face  ochi, voi vedea dacă ceea ce am scris aici merită trimis spre domniile voastre sau expediat la coș cu un simplu click. Să aveți o zi bună!