Lucian Avramescu: Calmul e vecin cu moartea

Un personaj dintr-un roman francez, vârstnic și singur, era mereu agitat în curtea lui. Când nu trebăluia ceva, bătea cu un fier într-un lighean, deranjându-și – puțin zis – vecinii. Făcea mereu o gălăgie infernală.
De ce nu te liniștești și matale?! – îl întrebau cu reproș și ironie.
Când e prea multă liniște vine tâlhăroaica! – răspundea el râzând. Ea vine numai când e liniște, altfel se ține departe de casa ta.
Cine?
Cum cine?! Moartea!

Mi-am sunat un prieten din București. Mi-a răspuns fiu-său, morocănos. Tata nu e acasă.
Unde e?
Habar n-am!
O fi la vot! – zic eu
Tace. Azi e vot, repet eu, tu nu te duci?
Ei… Sunt 14 inși și nu mă omor să știu cine e fiecare.
Asta a fost acum două săptămâni. Acum au rămas doar doi. E simplu să alegi pe unul dintre ei.
Ocolește răspunsul și, ca semn de încheiere, îmi transmite că n-o să uite să-i spună babacului că l-am sunat.

Insist. Tu, dacă nu-s indiscret, cu ce te ocupi acum?
Lucrez pe calculator.

Distribuie prietenilor

Fiul prietenului meu, băiat matur, nu și-a găsit încă o ocupație. Mai mult, taică-său mi s-a plâns că a devenit dependent de niște jocuri pe internet.
La vârsta asta trebuia să fie în armată! – zic eu cu mirare.
Trebuia, oftează ăl bătrân. Mare prostie că s-a scos armata obligatorie.

Mă uit pe șosea. Plouă mărunt. Satul e calm, ploaia e calmă și rece. Peste drum, la școală, sunt secțiile de votare. Nu văd pe nimeni intrând sau ieșind. România pare plecată de acasă.