Lucian Avramescu: Cum ar lăcrima o icoană în mănăstire

Vântul a desfrunzit înrourata-ți tristețe
De parcă un inamic ți-ar zâmbi dându-ți binețe

E seară, te-ai încolăcit ca o literă pe inima mea
Încercând să storci din piatra ei lichefiată ceva
O notă muzicală, un tropot
Sunetul de colind al unui mic clopot
Mătasea unei îndeletniciri viitoare
Din care să țeși zburătoare și fermecate covoare

La început a fost cuvântul, iar cuvântul era Dumnezeu
Eu nu-l pot rosti, dar e acolo, ghemuit în sufletul meu
Încerc să zic ninsoare, Crăciun, enciclopedie
Dar cuvintele ning desperecheate pe hârtie
Nimeresc, pe silabe, doar vorba iubire
Iese ca un fir de sânge, cum ar lăcrima o icoană în mănăstire

25 decembrie 2020, Sângeru