Lucian Avramescu: Cum ar trebui să arate Maica Domnului, în Biserica din Livadă

Am refăcut, sub forma unui mare şi cuprinzător Muzeu al Pietrei, durata românescului sat, cel care nu s-a despărțit niciodată de Dumnezeu, creatorul și ziditorul care ar fi un mare păcat cosmic să nu existe, și l-a dat pe cioplitorul de cruci Brâncuși, fiindcă așa a început fenomenala lui dăltuire.

Am adunat mii de pietre cioplite de meșterii acestui neam care, în poezii și cântece, e unul ”de piatră”. Dacă piatra ființei noastre se va înmuia prin trădare sufletească, trecutul ne va certa, rechemându-ne, cum își aduna din văi oastea risipită, Stefan cel Mare, să dăm o nouă bătălie a reîntregirii. Biserica de Piatră e ceea ce lipsea acestui Muzeu al duratei.

De ce am plantat-o în livadă? Fiindcă nu doar prin glasurile ultimilor doi papi de la Roma știm că România este supranumită Grădina Maicii Domnului, ci chiar este prin ce a ales să ne dea Cel de Sus. Tot. Tot ce în alte părți lipsește. Livada mea cu meri, cireși, vișini, peri, pruni, caiși, muri și zmeură era singura despărțită de vizitatorii care ne trec pragul fără plată, doar cu iubire de frumosul și utilul dăltuit de om.

Am scos portița ce dădea spre cei trei mii de metri pătrați de pomi fructiferi care au început să dea rod, puși de mine, soția mea Giorgiana și fiica noastră, Luciana, am desfăcut larg zidul de piatră și am clădit două porți care nu se văd fiindcă sunt tot timpul deschise. Majordom e un cireș de mai care în curând se va îmbujora la chip, spre bucuria copiilor care vin cu părinții să vadă nu atât colecțiile de artă, cât berbecul Burebista, căprițele pitice cameruneze, poneița Peticica și înaripatele toate care au scos pui.

În fundul grădinii, la capătul unei alei de piatră care pornește cale de trei sute de metri de la șosea, se înalță deja spre cer, din piatră toată, o chinovie închinată Maicii Domnului. În pământ am găsit niște temelii de zid, așa cum în grinzile uriașei foste crame, și ea doldora de artă și de semne ale viețuirii românilor pe aceste meleaguri, un specialist a identificat șine de cale ferată din vremea lui Carol I.

De ceva vreme, câțiva români au trimis și ajutoare financiare pentru proiectul meu care începe să-mi depășească posibilitățile și le mulțumesc pentru asta. Ei se vor regăsi cu nume și prenume, dăltuiți în rocă, la intrare.

Azi la prânz mi-am plătit meșterii pentru zilele acestei săptămâni cât au trudit la o grindă circulară betonată, turnată sus, sub grinzile ce vor veni, am achitat facturile pentru materiale (nisip, pietriș, fier beton, plasă de Buzău, completări de pătrați de lemn pentru schele, alte materiale, între care niște folii mari dintr-un fel de rumeguș care, curbându-se por fi utilizate la cofrajele rotunde). În total 15400 lei. BCR Mizil ne-a anunțat că în săptămâna care s-a încheiat nu s-a înregistrat în acțiunea ”Dați un leu pentru Biserica Maicii Domnului din Muzeu” nici o donație.

Am scris, că de vorbit nu mai pot vorbi, că doresc ca simbol principal în interior să fie o dublă reprezentare a Maicii Domnului – picturală și sculpturală -, reunind simbolic cele două biserici creștine, despărțite de un mileniu de orgolii, încât îl răstignim de două ori anual pe Iisus, într-un Paști care se ține la distanță unul de celălalt.

Maica Domnului trebuie să fie copila din Nazaret care a simțit cum îi crește în pântec duhul lui Dumnezeu.

Înaltă de un metru și jumătate, icoana Bisericii din Livadă trebuie să arate o mamă pământeană încă, mirată de ce se petrece cu ea și încărcată de iubire. Alăptând la sân pruncul, ea va fi altcum decât mai toată iconografia industrială care prezintă o Maică a Domnului cam prea matură, chiar bătrână (aici e nașterea, nu răstignirea!), cu un copil în brațe cam de șapte ani, chiar mai mărișor. Plus un lux aurifer excesiv. Nimburile cerești sunt de ajuns cred.

Prietena noastră Mariana, din București, care mi-a fost alături de ani, cu sfatul și nu doar, mi-a trimis în zori, culeasă de pe internet, o poză. Nu-i așa că vrei ceva de genul acesta? Da, cam așa ceva vreau să-l inspire pe iconar. Discrete semne de port românesc, fiindcă tot suntem în Grădina Maicii Domnului, adică în România, nu vor insulta religia. Oferta mea de a da un hectar de pădure la Sângeru pentru această icoană, a crescut la trei hectare, câte moștenesc, realizând și sculptura.maica domnului vie
Buni zori, prieteni! Despre sculptură și catapeteasma din piatră, vom vorbi. Deocamdată mai avem de zidit, de placat, de…

P.S.

În august vom susține, prin violonistul Alexandru Tomescu, mânuind cu har vioara Stradivarius, concertul nostru tradițional, precedat, de pe treptele  Bisericii de binecuvântările rostite de doi prelați, unul ortodox, celălalt catolic. Publicul poate veni de oriunde, ca mereu, intrarea e liberă, și se va sta între pomi pe iarbă sau scaune de piatră, închipuind un al doilea mare naos al Bisericii din Livadă.