Lucian Avramescu: Hei, cu voi, cei șapte miliarde, vorbesc

Inimile noastre reunite fac să bubuie planeta
Pentru a nu mai vorbi de respirațiile care se întretaie,
De aburii care pleacă din pieile noastre negre, liliachii sau roz bombon,
Când lucrăm rachete balistice, ciomege,
Sau dulcile anexe ale sărutului
Care se aud gemând de la un capăt la celălalt al lumii

Hei, cu tine vorbesc, frate din Insula Galapagos!

Te înșeli, aici nu trăiesc oameni, ci doar crocodili pestriți, iguane și broaște țestoase,

Ele sunt munții aceștia de piatră
Care se mișcă uneori!

Si? Caută-l!
Omul e pretutindeni, în șacalul violet
Și-n minijupa zburătoarei păsări Colibri, în gușteri
Și-n șarpele Boa pe care îl papă din interior
În balena albastră
Și-n oaia mioritică

Atunci te strig pe tine din furnicarul New Yorkului, pe tine,

Frate din Malaezia și Dubai,
Pe tine care te congelezi în iurtă la pol,
Pe toți, cei șapte miliarde suiți în două picioare vă chem:
Țineți-vă preț de câțiva ani respirația,
E contagioasă,
Astupați porii din pieile voastre ca abanosul
Sau străvezii ca marea în înserare,
Opriți pandemia de a sta alături
Pe orizontală sau verticală
Și atunci coșmarul se va încheia fără alt tratament

Totul a plecat de la acest scrânciob al respirației,
Băgați-vă sub apă
Și țineți-vă respirația ca niște înotători de elită
Altfel plămânii intră singuri în grevă,
Două milioane de confrați au pățit-o

Opriți, toți deodată, respirația,
Astupați porii dragostei și nechibzuința de a comunica între voi
Respirațiile dau foc planetei albastre
Degeaba le băgați sub măști și în tuburi cu oxigen

Țineți-vă, atât doar, doi, trei ani respirația,
Și planeta se va detoxifia de la sine
Vor dispărea nosocomialele și microbul răutății,
Virușii dezmățului nemărginit,
Iar candoare, ca o zeiță a mării, se va naște din valuri

1 februarie 2021, Sângeru

Iu