Lucian Avramescu: La început a fost cuvântul

 

Cine poate face iubirea şi cine poate plămădi, fără să se ardă, soarele?
Dumnezeu, răspunse îngerul,
El poate face iubirea, soarele şi încă mai mult de atât.

Cine poate inventa ziua şi noaptea,
Apusul şi răsăritul,
Cine, creator suprem, pune să se sărute
Buzele mele cu buzele iubitei mele,
Iar din sărut să iasă nemărginirea?

Distribuie prietenilor

Dumnezeu, răspunse îngerul,
Obosit de atâtea întrebări banale,
Punând frână din aripi
Unei nemulţumiri îngereşti,
Greoi şi gestant de nemurire ca o lebădă.

Cine poate face ca albastrul să devină verde,
Ochii de guştere străveziu al norocului
Să cadă fix în această curte
Şi cine împleteşte funia de mătase
Cu care ştrangulez cuvântul despărţirii?

Obosit de atâtea platitudini,
Îngerul tăcu.

Atunci, deasupra lui se sui Poetul
Care a strigat: EU pot face toate acestea
Şi încă mai multe!

Speriat, îngerul care spusese că Dumnezeu le face pe toate
S-a trezit din somnul lui şi din plictis
Şi a întrebat: Cum faci tu asta,
Cum faci ca albastrul să devină verde
Iar iubirea să nu aibă margini?

Tu nu ai puterea, strigă îngerul revoltat,
Tu nu ştii să coşi scoarţa arborilor,
Să faci lâna oilor să crească
Iar iubirea, ce să spun, iubirea doar de Dumnezeu e ştiută!
Ce unelte ai tu să faci lumea din nou
Şi să plămădeşti frumuseţea iubirii?

Cuvântul, răspunse Poetul,
Cuvântul, fiindcă la început a fost cuvântul
Iar cuvântul era Dumnezeu şi el ştie asta.
17 februarie 2019, Sângeru