Lucian Avramescu: Leul

 

Într-o poiană s-a așezat între toamnă şi vară
Leul să se ohihnescă sau să moară
Era pe când se lasă de zori
Și roua-i încă virginală pe flori

A venit verdele, de anotimp nițel pistruiat,
De aproape coama i-a cercetat
Și cuminte, s-a așezat

Au venit roșul și galbenul apoi
Ambele culori ale junglei, de soi
Violetul, oranjul, care-i un galben pe jumătate
Curioase și la un loc îngrijorate
S-au așezat în cerc toate
Unele-n fund, altele pe coate

Soarele începuse să se suie
Pe coama leului care părea tot mai mult o statuie
Iar pădurea, și ea nițel abătută
Tăcea din toate încheieturile, de-o credeai mută

O sută de ani au vegheat leul să se scoale sau să moară
Respirația lui era încă ușoară
Doar coama devenise ăst timp mai rară

Fabula asta care desface-n ROGVAIV albul din zori
O visez uneori

V-o scriu vouă
Pe tabla de materii a unui bob de rouă
Că eu, asta v-o zic,
Din înțelesurile ei n-am priceput nimic

P.S.
Buni zori
Si ziua să vă fie cum vreți, cu nori sau dezvelită de nori