Lucian Avramescu: Şcoala înflorește ghiocei din asfalt

Tăcerea care s-a odihnit, ca praful sau poleiul, mai multe luni, pe șoseaua din fața casei mele, scoate de câteva zile țipete de copii care se aleargă. Nimerindu-mă în buricul planetei Sângeru, între poliție și primărie și vis-à-vis de școală, grădiniță, stadion și biserică, asist la avânturile convulsive ale satului și la depresiile lui lungi și îngândurate.
Tăcând mult, satul se răzbună prin copiii care fluieră din țignalele vocilor lor dimineața, când vin la școală în valuri cei mici, iar la prânz se aud vocile gimnaziale în schimbare. Pubertatea se exprimă ca o orchestră cu mai puține viori, făcând loc violoncelului, tamburilor și contrabașilor necopți încă.

Din Cartierul Țigănie, copiii sunt transportați la școală cu niște dube albe în care ar încăpea o clasă de școlari, nu doar doi-trei, câți lasă un tată brunet și grijuliu la intrare. Când mama mea era director de școală se ruga de bulibașa Strugurel să îndemne copiii spre carte, dar legea comunității nu coincidea mereu cu obligativitatea învățământului. Acum vin nu spre a-l citi pe Eminescu, ci împinși de cerința familiei de a lua carnet de șofer că fără zece clase absolvite, mai venind, mai nevenind la școală, nu poți lua permis. Ciubucul merge fără probleme în industria polițienească a fabricanților cu galoane, străzile sunt pline de șoferi care nu știu să citească, dar școala acum, fie și formală, e musai. E bine și așa. Câte ceva se mai lipește de ”școleri”, cu etnii variabile, o literă, o cifră, un cucui în cap pe care și-l administrează reciproc.

A înviat școala și populația cu caș la gură ia în stăpânire universul. Se deschide și fabrica de bani a lui Morela care, spune lumea, și-a făcut din ”cornul și laptele”, pensiune în Deltă. Unul a făcut un album, cu imagini simetrice, de aici și de acolo, pe care mi l-a lăsat să-l consult. Deocamdată am alte treburi.

Furnicarul multicolor prezintă niște gâze care duc în spate ghiozdane cu dublul greutății lor. Probabil o forfotă de genul acesta era la ridicarea falnicelor piramide de lângă Cairo. Când am fost eu acolo era pustiu, fiindcă tocmai se consumaseră niște atentate și sângele nu se uscase pe nisip și pe pietre.