Există, ca matematica și arheologia, o disciplină , o catedră în școli și universități, unde să fie predată prietenia? Din știința mea comprimată la necesități, vorbitoare cândva, nu cred să fi fost inventată și dotată cu manuale și învățători.

Unii o pomenesc accidental, pentru a introduce un sentiment cu povețe în discurs și a da o pată de culoare aridității unei lecții de abstracțiuni.

Discutam, eu pe foi care-mi umplu casa de cât de guraliv în tăcere mă mențin, cu prietena noastră de familie Mariana Ionescu, notar de meserie în București, vecină și, prin străbuni, de sânge armenesc. E o femeie care se menține netedă în obraz, cu toate că vârsta a trecut și peste ea, doar moartea lui Adrian, soțul, a subțiat-o cu o tristețe care stă pe dedesubt și se exprimă cu lacrimi în vizitele dese pe care i le face la cimitir. Mi-a fost și ne-a fost în multe privințe de imens ajutor, iar sufletul ei generos e greu de atins în dimensiunile lui de rouă și zambile.

Trebuie, a zis ea, care vine uneori la noi cu câte o prietenă căreia n-a apucat să-i arate minunea Muzeului Pietrei, ca vocea ta să se audă ca atunci când povesteai neîntrecut despre fiecare piatră și dezlegai tainele vechimii.

Cât durează vizitarea Muzeului?

Păi, scriu eu repede (am un castron cu pixuri alături și toate se nimeresc  boante) cam două ore. Eu mă luam cu vorba, iar uneori, furat de întrebări, mă găseam istorisind cum am fost eu alături, la trei pași de Împăratul Japoniei, cum tăia cu privirea Putin, la Kremlin, de-ți îngheța inima, sau cum a râs cu noi, ziariștii, la Casa Albă, Bush junior. Normal, cele patru curți, că patru sunt acum de când am inclus livada în Muzeu, prin construcția Bisericii de Piatră, la care se adaugă sălile cu expoziții diverse, patru, dacă nu cinci și ele, o oră. Sunt, cu grădina pe care am cumpărat-o acum vreo zece ani, fiindcă nu aveam ieșire la apa Cricovului, vreo șapte mii de metri pătrați de vizitat sculpturi, trovanți, minerale, culori sau vietăți.

Ei bine, zice Mariana, pune cap la cap povestirile tale, fă un film care să fie proiectat undeva, dar vocea ta să se audă peste tot. Ai școlit ziariști, ai cunoștințe în lumea care știe să facă așa ceva. Fă-o!

Am râs. De unde să le iau, fiindcă eu nu am înregistrat nimic, iar vorbirile mele sunt acum neant?

A venit rândul Marianei să râdă. Gândește-te că unii din vizitatorii tăi te-au înregistrat, nu ca la securitate, ci cu buna intenție de a avea o amintire cu poetul. Toți, cu excepția ta care te încăpățânezi să umbli cu un telefon din preistorie, au aparate sofisticate de filmat, de pozat, de… Câți s-au pozat cu tine?

O sumedenie!

Ei, unii dintre ei au și vocea ta! Cere-le, pe unde scrii tu, în AMPress sau la ziare, copii după acele înregistrări. E ca la donații. Doi, cinci, zece poate, îți vor trimite cu drag înregistrările.

Televiziunile te-au vizitat?

Canal D a făcut o filmare cu mine la Muzeu în care am răspuns unor întrebări, o televiziune din Ploiești, niște ziariști de radio sau cu pixul. Televiziunile mari nu au găsit timp să prezinte subiectul, neaducător de rating.

Câte înregistrări de cântece sunt pe versurile tale?

Sunt peste două sute de cântece pe versurile mele în cardex, le au arhivele televiziunii și radioului. Eu nu mai am nici măcar primele două discuri, Bună seara, iubito și Un buchet de trandafiri, cu Loredana și Caramitru, ambele cuprinzând muzica lui Adrian Enescu. Mai sunt cu vocea mea două CD-uri cu poezii, pe dedesubt curgând muzica din vioara Stradivarius a lui Alexandru Tomescu.

Și ele, zice Mariana, pot înlocui tăcerea ta care te-a luat în stăpânire cu totul. În sălile Muzeului se pot auzi discret, unele dintre  aceste cântece.

Tac, fără replică. Dacă prietena mea din București a găsit soluția de a mă face din nou să vorbesc?

Buni zori, dragi prieteni! Dacă vreunul dintre voi aveți ceva din discuțiile noastre despre pietre, vechime, istorie, poezie, dragoste, trimiteți-mi o copie la Sângeru, pe adresa Muzeului Pietrei. Poate că se leagă ceva, iar peste munca mea de douăzeci de ani, se vor auzi și poveștile despre Cosânzenele pietrelor, fiindcă și pietrele, ca tot ce-i frumos pe pământ, sunt de gen feminin.