Lucian Avramescu: Ştiu că nu dormi nici tu
Știu că nu dormi nici tu la capătul lumii
Acolo unde este ziuă mereu
Și tu știi că aici, unde-i noapte întruna
Nu pot adormi nici eu.
E prea devreme pentru somn
Amintirile noastre se întâlnesc la jumătate de drum
Cum să nu le lași să se sărute
Demult o făceam noi, amintirile o fac acum.
Ce mai faci, îți e bine
Departele așa-i că doare puțin?
La ora asta am fi stat amândoi într-o odaie mică
Și poate am fi sorbit o cupă cu vin.
Știu că îți sunt uneori insomnie
Și tu iubito – mai am dreptul să-ți spun iubito?-
îmi ești insomnie la fel
Nu dormim unul din pricina celuilalt
De parcă patul, întins pe două continente, ar fi prea strâmt
și nu mai încăpem în el.
De la două capete de lume
De la două capete de univers
Ne spunem unul altuia ceva ca un fel de noapte bună
Ca și când am recita un vers.
Nu te preface, nu te preface, nu
Știu că nu dormi nici tu.
(Din volumul ”Să strigi femeia pe numele ei de vers”, Lucian Avramescu, Editura AMPress)