Lucian Avramescu: Ursul Arthur nu există. Există doar ursul Munții Carpați

 

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, cetățean al statului Liechtenstein ar fi împușcat, zice-se, cel mai mare urs din Munții Carpați, pe numele său de botez, Arthur. La autopsie, în burta ursului au fost găsite doar mure, ceea ce elimină bănuiala că se hrănea cu unguri din Ținutul Secuiesc. Nici urmă de unguri români verzi sau albaștri sau violeți, toți cu păduri mai îndelung sau mai de curând strămoșești în ei.

Apoi pe urs nu-l putea chema Arthur, numele fiind confiscat pentru eternitate de poetul francez Arthur Rimbaud. În plus, poeții se împușcă în general singuri, iar francezul nebun, abandonând ca nerentabilă poezia, s-a făcut negustor de arme. Așa și scrie pe crucea lui dintr-o insulă filipineză, ”negustor”. Eu, mergând la fața locului, am constatat că nimeni n-a văzut crucea poetului și ceea ce mi s-a părut firesc, nimeni n-a auzit de poet, toți fiind preocupați de tot mai puțina ciorbă zilnică.

Distribuie prietenilor

Acestea toate fiind zise/scrise să mă întorc la bietul urs Arthur, vilegiaturist probabil, fiindcă la noi, oamenii și copacii și chiar urșii se cheamă Ion, Vasile sau Gheorghe.

Cel mai mare și cel mai mare urs de la noi, în care s-a tras cu săgeata, apoi cu tunul și racheta și bombardierul din aer, se numește Munții Carpați și n-a murit și nu va muri niciodată.

Botul lui soarbe apă de la Cazane, din Dunăre, și este exclusiv vegetarian, mâncând din Făgăraș și Bucegi, mure, zmeură, afine și cer albastru.

Ursul Munții Carpați nu este migrator și n-a ieșit niciodată din bârlogul lui pentru a culege căpșuni în Spania și păstârnac în Germania. Toți vor să-l vadă, din pricina asta fiind mereu cozi pe Valea Prahovei, și ea un fel de coastă a ursului carpatin. Coada și-o ține sus prin Ceahlău. La Curbura Buzăului se îndoaie puțin ca la gimnastica de înviorare.

Ursul Munții Carpați a strivit în legitimă apărare niște armate străine la Posada, dar a îngăduit batalioanelor noastre să treacă în cântec, prin defileele lui toate, spre a recupera  Transilvania, care o cam luase din loc, supărându-l pe Decebal.

Ca atare afirm că este o minciună că ”un prinț din Levant, iubind vânătoarea”, mă rog, ăla era mai din alt colo, a împușcat cel mai mare urs de la noi.

Cel mai mare urs de la noi se cheamă Munții Carpați și, cât mai viețuiesc români pe pământ, el nu va fi împușcat nici de prinți, nici de neprinți.

Cu asta vă zic buni zori! La Sângeru plouă cu găleata și-i grea bănuială să cred că astăzi meșterii se vor sui pe schelele Bisericii din Livadă.

P.S.

Prin Sângeru, pe șoseaua principală, a trecut acum două nopți un urs cât un juncan de șase sute de kile, aproximat ochiometric,  lăsându-se filmat dintr-o mașină care l-a urmat îndeaproape, la pas. N-a intrat în curți și a ținut regulamentar pe dreapta.