Luiza Rădulescu Pintilie: LA SÂNGERU, OAMENI, PIETRE, MERI DIN LIVADĂ ŞI STRUNE DE VIOARĂ CU ECOU CÂNTĂTOR DE BALADĂ SE VOR UNI, AZI, ÎNTR-O UNICĂ RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI, NĂSCĂTOAREA ACELUIAŞI DUMNEZEU

 

Motto: Muzeul Pietrei reproduce un sat românesc de piatră. Nu există sat fără Dumnezeu. (Lucian Avramescu, Sângeru, 12 august 2021)

La ceasurile de vecernie, podoabă aleasă a slujbelor bisericeşti, ale zilei de azi, vineri – 13 august, în cea mai mare dintre zilele-surori ale unei săptămâni, rânduită după vechi credinţe să fie un răgaz de iubire şi de bucurie petrecute în familie, în cumpătare şi în rugăciune, Muzeul Pietrei din Sângeru va aduce împreună, lângă zidurile şi zidirile sale din piatră, înseşi apropierea şi căldura sufletească întru prietenie, dragoste şi bucurie pe care le-a creat în jurul scrisului său şi al dăruitei sale implicări ce depăşeşte graniţele locului rădăcinilor sale sângerene cunoscutul scriitor şi jurnalist Lucian Avramescu, director general al Agenţiei de presă AMPRESS.

Distribuie prietenilor

Şi nici nu ar fi putut să fie altfel atât timp cât această frumoasă întâlnire- continuatoare a unei tradiţii căreia i-a dat viaţă cu tot sufletul, distinsul slujitor al cuvintelor – are loc cu puţine ceasuri înaintea zilei sale de naştere din 14 august şi atât de aproape de una dintre cele mai mari sărbători creştine din an şi considerată cea mai veche- Sfânta Maria Mare, când, potrivit cărţilor sfinte, Maica Domnului a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos.

Cea căreia, întregind Muzeul Pietrei pe care l-a zidit , pe proprie cheltuială bănească şi sufletească, piatră cu piatră , donându-l satului şi neamului său, îi închină poetul iubirii în toate chipurile pe care aceasta le „ciopleşte” mai frumos un sfânt lăcaş ce a început să se înălţe în urmă cu aproape un an în livada de meri ce mai adaugă, prin simbolul rodirii sale, încă un sens gesturilor durabile prin care omul de litere Lucian Avramescu a înţeles să-şi desăvârşească menirea.Împlinind cumva , peste timp, şi un testament nescris primit de la bunicul său, Victor Avramescu- soldat întors de pe frontul de la Mărăşeşti, cel care, la vremea sa, şi-a legat numele de aşezarea în care a fost trăitor, fiind , la 23 de ani, primar liberal apreciat de oamenii aşezării şi a cărei respiraţie a mărturisit „ ziditorul” Lucian Avramescu, în 16 august 2019, la o întâlnire precum cea de astăzi, că încă o mai simte în zidurile casei vechi de 200 de ani pe care a restaurat-o şi a transformat-o într-un muzeu unic.De altfel, la temelia unuia dintre stâlpii castelului de apă se află înscrisă data de 14 august 1948, cea a naşterii lui Lucian Avramescu ca prim nepot al celui pe care îl moşteneşte în vocaţia întru spirit şi, ca o frumoasă continuitate, la rândul său a înscris undeva, pe statornicia pietrei în faţa timpului, iniţialele numelui fiicei sale-Luciana Avramescu- cea căreia i-a dăruit şi harul cuvintelor scrise sau vorbite şi pe acela de a vedea culorile din jurul său şi de a auzi cum cântă , în felul ei unic, viaţa!

„Tot ce a produs condeiul meu s-a așezat aici. Fiecare leu a devenit o monedă de piatră, fiecare carte a devenit o lespede-n zid. M-am dat, pe mine însumi, pe pietre și pe nemurirea pietrei cioplite de artiştii ţărani”, şi-a mărturisit crezul ajuns acum până la înălţimea turlei unei chinovii gândită să fie, de către cel care a trasat -alăturând arhitecturii cuvintelor pe care o ştie atât de bine şi pe cea a zidurilor menite să dăinuie- locul fiecărei lespezi, fiecărei bârne, fiecărei ferestre „o biserică pentru toți creștinii, iar semnul biblic ales este Nașterea. Maica și pruncul ei vor fi, iconografic și sculptural, în toată Biserica din Livadă, arătând dragostea maternă, blândețea, iubirea în forma neîntinată”.Ce frumoasă interpretare dată, pământean, într-o livadă de meri (doi pomi roditori fiind lăsaţi, la cererea poetului- gânditor în toate visele cu ochii deschişi ale nopţilor sale şi coordonator ,sub ceasurile zilei, al fiecărui detaliu pe care îl presupune înălţarea unei biserici, de la nisip, lemn, piatră şi banii fără de care nu se poate cumpăra niciun gram din toate acestea la lucrul cu meşteri şi salahori şi potrivnicia vremii şi a vremurilor – să-şi poarte pe mai departe fructele sub bolta bisericii, închişi cu grijă între ziduri, dar deschizându-li-se ferestre spre cerul liber) atâtor scrieri sfinte despre Maica Domnului, dintre care le amintim doar pe acestea: „Aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită”(Sfântul Teofan al Niceei, 1300 – 1380); ”Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregii creaţii. Ea este început, izvor şi rădăcină a bunătăţilor negrăite. Ea este pisc şi desăvârşire a tot ce-i sfânt.” (Sfântul Grigorie Palama,1296 – 1359).

Iar acelora care s-au întrebat de ce a ales poetul să ridice o biserică într-o grădină, nu a întârziat să le răspundă:

”Fiindcă România este Grădina Maicii Domnului, supranume confirmat de cei doi pontifi ai Romei care au binevoit să ne viziteze”, dar şi pentru ca „ fructele ei să fie pentru copiii care vizitează Muzeul Pietrei și, atrași de mere, cireșe sau zmeură, să intre, din curiozitate, și în chinovia Maicii Domnului”. O chinovie ce-şi aşază zidurile rotund, fiindcă, spune tot ctitorul ei , „cercul este simbolul perfecțiunii, iar pământeana Maria, aleasă de Dumnezeu spre a-i fi mireasă și a-i dărui un Fiu, transformând-o în Maica Domnului, nu putea fi decât întruparea perfecțiunii în puritate”, şi se înalţă din piatră pe piatră fiindcă „piatra e simbolul duratei, al veșniciei chiar. Fiindcă biserica e ultima construcție din Muzeul Pietrei, întrupând eternitatea satului românesc, satul care l-a dat pe Brâncuși”.

Şi nu a ezitat poetul Lucian Avramescu să le răspundă nici acelora care s-au întrebat ori se vor întreba de ce are și simboluri catolice acest sfânt lăcaş dacă e ortodox. „Fiindcă m-am săturat de paradoxul celor două răstigniri anuale. Marea schismă de acum o mie de ani care a separat din orgolii popești, creștinismul, așa cum am mai scris, trebuie reparată măcar simbolic prin gestul considerat curajos al unui poet mut.Da, centrul simbolic dublu al acestei biserici este o icoană care poate fi pictată pe lemnsau chiar pe piatră (am găsit în Dobrogea o firmă care poate felia perfect stânca de calcar, la orice dimensiune, iar în Mureș aud că există o pictoriță care a deschis recent o expoziție în ulei pe piatră), înfățișând Fecioara cu Pruncul la sân, în iconografia bizantină ortodoxă și alături vor sta aceleași personaje cerești în varianta sculpturii bisericești catolice”.Neocolită n-a rămas nici răutatea unor insinuări, cunoscută pe la noi sub forma uşurinţei de a arunca piatra exact în pomul care face roade şi, asemeni lui, şi în omul care nu lasă să treacă viaţa pe lângă el, construind şi lăsând ceva în urmă, după puteri: „Celor care spun că m-am apucat de făcut o biserică fiindcă am amuțit (n.n-poetul Lucian Avramescu are o afecţiune pe care medicii nu au descifrat-o cu totul şi care îl împovărează cu imposibilitatea de a mai vorbi, întreaga poveste -mărturisire fiind scrisă chiar de domnia sa în cartea „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”), le spun cu îngăduitoare prietenie că se mint. Nu eram mut și nu bănuiam ce se va petrece cu sănătatea mea atunci când acest gând a încolțit în mine. Biserica de Piatră era în proiectul Muzeului Pietrei”. O biserică la a cărei înălţare a aşezat, fără ezitare, toate resursele sale băneşti , nu o dată „înotând mai departe singur în nisipul deșertului, căutând pașii Mariei care așeza distanță, spre Egipt, între cuțitele lui Irod și pruncul ei rezultat din iubire cerească”-după cum se confesa într-unul dintre textele prin care, în zorii fiecărei zile, vorbeşte scriind şi scrie vorbind în gând şi în inimă cu cititorii săi şi acceptând cu greu, la insistenţele celor care au înţeles ce cheltuitoare e truda zidirii pe care şi-a aşezat-o pe umeri – şi nu nu numai în ardere lăuntrică şi frământarea gândului, ci mai ales în zornăitul arginţilor de plată, de aceea a ales să dea „raport la zi” pentru fiecare leuţ primit drept donaţie şi pregătind deja plăcile de piatră pe care vor fi înscrise numele tuturor celor care i s-au alăturat.

Acesta este Locul şi acesta este Omul care aduc, astăzi, împreună, la ceasurile înserării, cu începere de la ora 17,00, sub binecuvântarea „Maicii bucuriei, a Maicii Luminii, a Împărătesei cerului şi a pământului „, oameni, pietre, meri roditori şi strune de vioară, iar prin ele credinţă şi bucurie, rugăciune şi speranţă.

Prieteni cunoscuţi şi necunoscuţi sunt aşteptaţi astăzi- sau în oricare altă zi- şi chiar dacă poetul Lucian Avramescu nu le va mai putea fi ghid aşa cum le-a fost mult timp vizitatorilor veniţi din toată lumea- misiunea aceasta continuând-o soţia şi fiica sa- tot ceea ce înseamnă azi ,văzut şi nevăzut, Muzeul Pietrei e , în fapt, o impregnare a unei dăruiri duse aproape de sacrificiu a celui care a gândit cu iubire şi… nebunie, cum nu se sfieşte să spună, ceea ce este mai mult decât un loc în care, odată trecut pe sub porţi maramureşene din piatră, fiecare vizitator devine oaspete de seamă.

„Umblu pe tot pământul și mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă”, a spus pentru cei care ştiu să o audă Maica Domnului şi, cu siguranţă, ceva din sfinţenia, din duhovnicia, din Lumina sa vor coborî, nu peste multe ceasuri, proteguitor, peste Muzeul Pietrei, biserica din livadă şi toţi aceia care le vor trece pragul de piatră.
În toate cele trei momente gândite să întregească întâlnirea-eveniment : cel dintâi, acela al binecuvântării, în ziua de vineri considerată după credinţele populare zi a crucii, a construcţiei Bisericii din Livadă , într-o ceremonie unică în care rugăciunilor preoților Mădălin Moșneanu, din parohia Sângeru și părintele Adrian Enescu, de la mănăstirea Apostolache li se vor alătura cele transmise de părintele Iulian Mladin de la Biserica catolică din Craiova, venită dinspre o inimă tocmai supusă uneri intervenţii chirugicale, dar cu atât mai asiduu purtătoare a bătăilor de bucurie şi prietenie pentru poetul Lucian Avramescu, statornicind o prietenie care vine din timpul studenţiei acestuia. E şi această unire în rugăciune încă o dovadă a convingerii că toţi creștinii au acelaşi Dumnezeu, cum nu oboseşte să spună poetul Lucian Avramescu. Apoi, de lângă chinovia încă în construcţie- cu turla principală acoperită de şindrilă de piatră adusă din bătrânii munţi ai Dobrogei, luminată de soarelei acestei veri de foc şi de stelele nopţilor în care poetului i se pare că „un prundiș de stele e satul, reflectând, ca într-o oglindă de ape, puzderia de stele din cer”- paşii celor prezenţi se vor îndrepta spre curtea principală a muzeului, împodobită de sute de pietre cioplite, unde celebrul violonist Alexandru Tomescu-nepot al poetului- va interpreta pe strunele viorii Stradivarius, cu rezonanţe neegalate-fără a se fi aflat cu totul, de mai bine de trei secole, dacă sunetul său unic vine din seva lemnului de paltin sau din pulberea fină de sticlă veneţiană care i-a dat luciu- Balada lui Ciprian Porumbescu. Şi cu siguranţă, ca şi în celelalte dăţi când un asemenea regal – demn de orice mare scenă a lumii pe care a cântat şi a fost încoronat cu peste 50 de premii artistul- a umplut văzduhul înserării, vor însoţi cu bucurie acordurile şi inimile oamenilor, şi cele ale pietrelor !Şi pentru că vinerea apare în rugăciunile de sănătate şi de vindecare, evenimentul va fi întregit de lansarea cărții ”Grei ai medicinei românești”- purtând semnătura poetului Lucian Avramescu şi a jurnalistei Giorgiana Radu-Avramescu, soţia sa- în prezența profesorului universitar doctor Irinel Popescu, „cel care a suit țara noastră în clasamentul performerilor lumii în transplantul de ficat, în condițiile în care numeroase țări nici nu au auzit de așa ceva. El va povesti evoluția copilului din Filiașii Olteniei, de la țâncul de pe uliță la altitudinea academică. Profesorul va da autografe, iar cei care-l află greu la București, prins mereu în operații, unele unice în lume, îi pot fi alături la Sângeru, unde nu va veni prima oară”, după cum defineşter acest moment Lucian Avramescu, un apropiat al unora dintre cei mai mari „vindecători” din medicina românească de astăzi.

***
“… pun piatră peste piatră/Dar ușă lasă-mă să nu-i fac/Pentru a
intra în ea oricând rândunică și om și cer albastru, briza de seară
și lumina zorilor care se crapă ca un havuz”
(Lucian Avramescu, Biserica din livadă, Sângeru, 16 martie 2021)
Acesta rămâne îndemnul pentru ziua de azi, cea care, împlinindu-şi ceasurile vecerniei, va face ca, la Sângeru – loc socotit de cunoscători „Toscana României”- oameni, pietre, meri din livadă şi strune de vioară cu ecou cântător de baladă să se unească într-o unică rugăciune către Maica Domnului, Născătoarea aceluiaşi Dumnezeu. Acesta rămâne pentru mai departe îndemnul săpat în miile de pietre ale unui muzeu unic şi în zidurile de piatră ale unei chinovii la rându-i unice. Nu amânaţi ziua în care să-i pătrundeţi, cu gândul şi cu inima, înţelesul! Amintiţi-vă că durerile se cuvine să fie scrise pe nisip, ca să le risipească , fir cu fir, vântul… Bucuriile însă se cuvine să fie scrise pe piatră, ca să rămână…

(material publicat în Ziarul Prahova)