Ultimate magazine theme for WordPress.

Marian Nazat: Justiția ideală, o iluzie

0 38

 

Într-o mărturisire făcută recent Evenimentului zilei , fostul judecător militar Cornel Bădoiu, cel care i-a condamnat în 1990 pe Manea Mănescu, Emil Bobu, Ion Dincă și Tudor Postelnicu – membri marcanți ai Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român – recunoaște ceea ce știam cu toții, trăitori ai acelei perioade: „Am judecat atunci ținând cont de faptele comise de ei, la care am adăugat și toate privațiunile pe care neamul românesc le-a îndurat din cauza regimului comunist. Astăzi cred că nu le-aș mai da aceleași pedepse, dacă am în vedere situația societății românești din ultimii 20 de ani.”

Mă tem că nici nu se putea altfel în acea revărsare de ură și entuziasm, de dezlănțuire a umorilor și frustrărilor adunate vreme de o jumătate de secol. Judecătorul este, înainte de toate, om și cum să-i ceri în astfel de momente de amnezie colectivă să nu-și uite menirea? În clipele de cataclism socio-politic nu există decât omul-gloată și orice discuție devine penibilă, îndeosebi după trecerea unui interval de trei decenii.

Măcar de-am fi avut habar la răscrucea regimurilor de avertizarea lui Nae Ionescu, trasmisă nouă încă din 1928: „În toate ţările din lume marile averi cari se ridică odată cu introducerea regimului şi mentalității capitaliste se sprijină pe jaf. Nu vedem, prin urmare, de ce în țara noastră ar fi altfel.(…) Marii corsari ai afacerilor, cari inițiază forma de producție capitalistă, trebuiesc deci acceptați într-o societate ca un rău necesar.” Și cum l-a mai confirmat realitatea postdecembristă, și cum s-a mai pervertit lupta anticorupție…

Ușor, ușor, justiția s-a descentralizat și purificat, în ton cu preceptele noii corectitudini politice, însă polemicile s-au întețit, degenerând în adevărate lupte de stradă. Justiția a devenit mărul discordiei naționale, fiecare partid vârând-o în cearșafurile sale, măcar, propagandistice. Nimeni, de la cetățeanul turmentat și până la șeful statului, nu se mai sinchisește de buna-cuviință, de dreapta măsură. Cu o frenezie malignă a vrajbei, toți cer sânge și propovăduiesc excesul.

Puțină luciditate și un text zinovievian admirabil, întru potolirea instinctelor primare e tot ce vă propun: „Una dintre dogmele ideologiei occidentale spune că în țările occidentale instanța judecătorească este, zice-se, independentă. Această părere este lipsită de sens. Nu judecătorii inventează și omologhează legile. Judecătorii sunt în serviciul statului. Hotărârea judecătorească nu reprezintă o soluționare a unei probleme academice. Ea este un rezultat al luptei între diferite forțe cu interese opuse, dacă este vorba de probleme importante, iar adevărul obiectiv este irealizabil în principiu. Normele de drept sunt formulate în așa fel încât permit diferite interpretări. Ele sunt variate, așa încât pot fi alese, în funcție de situație, diferite variante. Rezultatul procesului depinde de abilitatea și de legăturile juriștilor-specialiști. Hotărârea judecătorească este influențată de mai mulți factori nejuridici: mass-media, personalitatea participanților la proces, caracterul avocaților, interesele politice, opinia publică etc. Adesea, procesele juridice durează ani de zile și costă foarte mulți bani. Toate acestea sunt îndeobște cunoscute. Ziarele sunt pline de informații despre scandaluri juridice. Aceste scandaluri năruie imaginea tribunalului occidental ca unul obiectiv, imparțial, incoruptibil. Nu are rost, însă, să cădem în cealaltă extremă, cea critică. Instanțele judecătorești își îndeplinesc funcțiile în condițiile organismului social viu, în calitate de element al sistemului de statalitate și nu în cerurile unei dreptăți divine. Și în majoritatea cazurilor, precum mi se pare mie, el se menține în cadrul dreptății reale, neidealizate.”

Așadar, înainte de a cere altora excelență și exemplaritate, să ne uităm în oglindă… Să nu mai căutăm, deci, justiția ideală atâta timp cât sub roba judecătorului se ascunde un om, la fel de imperfect ca și noi… Uneori, hotărărea judecătorească nu-i decât un compromis judiciar între interesele difergente sau convergente ale deținătorilor puterii politice ori financiare din societate, iar nu o formulă matematică, abstractă. Rațiunile istorice dictează alteori, ca și oportunitățile externe, organismul social e cumplit de viu ca să fie redus la o simplă grilă juridică… În definitiv, fiecare popor are justiția pe care o merită !


APRECIAZĂ ARTICOLUL !

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata