Ministrul Muncii, anunţ privind plata pensiilor

 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, vineri, într-o declaraţie de presă, mai multe măsuri luate în contextul pandemiei de coronavirus.

Violeta Alexandru spune că plățile se vor face mai repede, astfel încât pensionarii care încasează banii pe card, să îi primească mai repede.

Distribuie prietenilor

În același timp, ministrul susține că va face toate demersurile de care dispune pentru majorarea pensiilor și alocațiilor.

Despre subiectul creşterii pensiilor cu 40% în septembrie, ministrul Muncii a precizat că nu are motive să îşi schimbe declaraţiile prin care confirmă acest lucru, în lipsa unei evaluări negative venită de la Ministerul Finanţelor.

„Am fost întrebată în ultima perioadă cum este posibil să afirm că pensiile vor fi dublate, respectiv că pensiile vor creşte în cuantumul prevăzut de lege. Vă răspund direct că rolul meu ca ministru al Muncii este să fac tot ce este posibil ca acest lucru să se întâmple. Sigur că nu sunt decuplată de realitate, văd şi eu ce se întâmplă în acest moment în societate. Nu întâmplător am făcut, de-a lungul acestor săptămâni, un apel public constant către toţi angajatorii care-şi pot continua activitatea, să o facă, către toţi cei care muncesc în România să-şi continue activitatea, pentru că, până la urmă, de resursele pe care le generăm şi cu care alimentăm bugetul depind toate cheltuielile şi toate plăţile pentru drepturile pe care persoanele le au. Rolul meu ca ministru al Muncii este să lupt ca legea (creşterii pensiilor, n.r.) să fie pusă în aplicare. Nu gestionez însă Bugetul, nu dispun de informaţiile necesare pentru a face declaraţii publice vizând imposibilitatea sau regândirea unui alt tip de creştere faţă de pensii, respectiv pentru cuantumul alocaţiilor. Nu dispun de aceste informaţii, şi nu îmi voi schimba declaraţia până în momentul în care ele vor fi certificate de evaluarea pe care Ministerul Finanţelor o va face cu privire la încasările la buget. Văd şi eu ce se întâmplă în economie”, a declarat Violeta Alexandru, potrivit RTV.NET.